În seara zilei de 28 iulie, aproape de miezul nopții, interpretul rus Filip Kirkorov a aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău, unde a sosit cu o cursă aeriană de la Istanbul. Artistul a prezentat organelor de control pașaport său bulgar, însă nu a fost lăsat să intre în țară, scrie unimedia.info.
Potrivit informațiilor, avocatul cântărețului a încercat să-i obțină accesul, însă totul a fost în zadar.
Astăzi, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a venit cu un scurt comentariu în privința acestui caz.
„În Aeroportul Internațional Chișinău în privința unor cetățeni străini a fost luată decizia de refuz de intrare în Republica Moldova. Fiind supuși controlului, conform protocoalelor stabilite, s-a constatat că nu au fost întrunite condițiile pentru autorizarea trecerii frontierei de stat”, precizează aceștia.
Amintim că, în data de 14 iunie, Alisher Morgenstern a anunțat pe Instagram că urma să aibă pe 19 iunie un concert la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Totuși, s-a decis ca în locul acestuia pe scenă să evolueze Filip Kirkorov alături de alți doi interpreți ruși. Prin urmare, pe scena din PMAN nu a urcat nici un artist.