UPDATE: alertele cu bombă de la Curtea Supremă de Justiție și Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” sunt false

CIJM
Foto:CIJM

Alte două alerte cu bombă au fost semnalate în capitală, astăzi, 19 iulie. Poliția a fost anunțată în această dimineață, că sediul Curții Supreme de Justiție (CJS) și Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, ar fi minate cu obiecte explozive. Informația a fost confirmată pentru #diez de către ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic.

UPDATE (12.39): alertele cu bombă semnalate la sediul Curții Supreme de Justiție (CJS) și Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” s-a dovedit a fi falsă.

Știrea inițială:

Autoritățile au fost notificate despre alerta cu bombă de la Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” la ora 7.50, iar despre cea de la CSJ la 8.50. La fața locului s-au deplasat serviciile specializate.


Amintim că pe 5 iulie, peste 50 de alerte cu bombă au fost anunțate pe întreg teritoriul republicii, după ce Poliția Republicii Moldova a anunțat că a fost sesizată precum că mai multe instituții ale statului – parlamentul, guvernul, instituții judecătorești, centre comerciale, spitale, Aeroportul Internațional Chișinău etc. – ar fi minate cu obiecte explozibile. Despre acestea autoritățile au fost informate prin intermediul poștei electronice.

De asemenea, pe 6 iulie, o alertă cu bombă a fost semnalată în clădirea comitetului executiv din UTA Găgăuzia și o altă alertă cu bombă a fost anunțată la centrul comercial Grand Hall.

Pe 7 iulie a fost semnalată o nouă alertă cu bombă la sediul Curții Supreme de Justiție și la Judecătoria Chișinău.

Pe 12 iulie, la Chișinău, au mai fost anunțate două alerte de bombă, la Aeroportului Internațional Chișinău și la sediul băncii comerciale FinComBank de pe strada Pușkin, numărul 26, iar în UTA Găgăuzia au fost semnalate alte trei alerte.

Pe 18 iulie, oamenii legii au fost anunțați că sediul Curții Supreme de Justiție (CSJ), ar fi minat cu obiecte explozibile.

De asemenea, în această dimineață, 19 iulie, activitatea Aeroportului Internațional Chișinău a fost perturbată din nou cu o alertă de minare al acestuia.

Toate semnalizările cu bombă s-au dovedit a fi false.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente