Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că, sub conducerea procuraturii, polițiștii de frontieră au terminat urmărirea penală în privința a doi bărbați reținuți, membri ai unui grup criminal organizat, care se angajaseră să faciliteze călătoria a patru cetățeni din Turcia spre Polonia, prin Ucraina, cu pașapoarte moldovenești falsificate.
Potrivit comunicatului, aceștia au vârsta de 24 de ani și sunt locuitori ai orașelor Comrat și Vulcănești. Unul dintre aceștia este căsătorit, iar altul – student celibatar. Faptele incriminate celor doi au avut loc în perioada iunie 2021-ianuarie 2022, atunci când și-au oferit serviciile ilegale cetățenilor turci, cărora le-au pus la dispoziție pașapoarte moldovenești falsificate pentru acces în statele Uniunii Europene, precum și i-au transportat până la punctul de trecere vamală din Ceadâr-Lunga, unde au fost depistați și opriți din drum. Pentru serviciul ilegal prestat, membrii grupului criminal au perceput de la fiecare dintre victime a câte 4 000-6 000 de euro.
Ulterior, cetățenii turci au cooperat cu autoritățile de investigație, pentru stabilirea persoanelor responsabile de această infracțiune. În context, cu sprijinul Ambasadei Turciei la Chișinău, cei patru cetățeni turci s-au reîntors acasă. Drept rezultat al cooperării acestora și al altor probe acumulate, oamenii legii au desfășurat în aprilie 2022 mai multe percheziții, inclusiv la Comrat și Vulcănești.
Conform informațiilor, ca urmare a perchezițiilor, cei doi membri ai grupului criminal au fost reținuți pentru 72 de ore. Ulterior, procurorii PCCOCS au solicitat și obținut plasarea lor în arest până la trimiterea dosarului penal în judecată.
Potrivit legii, organizarea migrației ilegale în așa împrejurări se pedepsește cu amendă de 67 500 de lei sau cu închisoare de la cinci la șapte ani, cu privarea de dreptul de a deține anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la trei la cinci ani.
De asemenea, în privința altor membri ai grupului criminal organizat, urmărirea penală este în curs de desfășurare, timp în care persoanele vizate se prevalează de prezumția nevinovăției.