Din 1 iulie, prețul pentru o călătorie cu transportul public va fi de 6 lei. Anunțul a fost făcut de Primăria Chișinău

troleibuze
Foto:RTEC

După ce astăzi, 13 iunie, Consiliul Municipal Chișinău l-a împuternicit pe Ion Ceban ca să stabilească tarifele de călătorie pentru transportul public, pe pagina primăriei a fost postat un anunț că din 1 iulie o călătorie cu transportul public va costa 6 lei.

„Prețul propus de 6 lei va fi unicul atât pentru Chișinău cât și suburbii”, comunică primăria.

Cu abonamentul procurat se va putea călători din suburbie în Chișinău și retur, indiferent dacă persoana schimbă transportul de pe troleibuz sau autobuz, prețul și abonamentul va rămâne unic și neschimbat.

Prețurile pentru abonamente vor fi următoarele:
# 234 de lei – abonament pentru o lună;
# 594 de lei – abonament pentru trei luni;
# 972 de lei – abonament pentru jumătate de an.

Potrivit primăriei, pensionarii, elevii până în clasa a V-a, dar și alte 18 categorii de persoane vor călători gratuit cu transportul public.

Amintim că astăzi, 13 iunie, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat cu 30 de voturi Metodologia de calculare a tarifului pentru călătoria în transportul public municipal, costul unui vehicul-kilometru și mecanismul de aplicare și reglementare a abonamentelor de călătorie.

La momentul de față, o călătorie cu transportul public în Chișinău costă 2 sau 3 lei, în funcție de tipul transportului (troleibuz sau autobuz). Tarifele pentru călătoriile în transportul public municipal au fost majorate ultima dată în anul 2009.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente