Polina Ceastuhina povestește despre experiența în cadrul programului UGRAD

1654987_10152376623417787_957019899_n
Foto:PC: Arhiva personală

Polina a participat în programul Global UGRAD în anul academic 2008-2009 și a avut ocazia să studieze la Universitatea de Est a Statului Michigan.

Deși are studii, precum și experiența profesională în domeniul marketingului, în prezent Polina își face studiile Masterat în Studiul Genurilor la Universitatea Cambridge din Marea Britanie. Este pasionată de sport. Acum face parte din prima echipă de canotaj a colegiului Murray Edwards, iar când are timp liber se pregătește să alerge jumătate de maraton în cadrul cursei Cambridge Boundary Run în martie 2014.

#1 Care a fost cea mai mare provocare de care ai avut parte în timpul programului?

Polina Ceastuhina: Din motiv că această experiență a fost prima dată când am trăit în altă țară, departe de părinți, provocările erau legate în mare parte de viața independentă. Pentru prima dată trebuia să am grijă de buget, să-mi planific ocupațiile zilnice, să fac decizii și să fiu responsabilă pentru consecințele acestor decizii.

#2 Care a fost cel mai frumos lucru care s-a întâmplat în timpul programului?

PC: În timpul programului am fost parte din trupa de teatru a universității – CloseUp Theatre Troupe. Partea minunată era faptul că eram unica studentă internațională în trupă, respectiv aveam acces nemijlocit la cultura americană. În al doilea rând, am avut posibilitatea să scriu scenete împreună cu colegii din trupă, după care să le producem cu ajutorul directoarei, și să le prezentăm în formă de spectacol în față la studenți. Scenetele de obicei abordau teme, trăiri sau probleme care arar deseori în viața/rutina studenților în cadrul experienței universitare. Persoanele din cadrul trupei de teatru au devenit ca o familiei și am împărtășit multe emoții frumoase împreună. Până acum ținem legătura, iar directoare trupei de teatru pe lângă faptul că mi-a fost și profesoara de Public Speaking & Drama, la fel mi-a fost mentor și un adevărat role-model.

#3 La ce te-a inspirat experiența acumulată în cadrul programului UGRAD?

PC: Am fost inspirată să tind mai departe și la mai mult decât îmi imaginez că pot.

PC: Arhiva personală
PC: Arhiva personală

#4 Care a fost cea mai importantă lecție învățată în timpul programului?

PC: Comunitatea contează. Comunitatea nu este doar o regiune geografică dintr-un oraș. Comunitatea este formată din oameni care sunt conectați prin „drumul” pe care îl fac zilnic spre școală, universitate, lucru și înapoi acasă. Conectați prin dorințe și aspirații spre un oraș mai curat, vecini mai buni și vânzători mai zâmbăreți (eu sigur reduc ideile la generalizări foarte simple, dar sper că prindeți ideea). Comunitatea este adevăratul posesor a orașului și are capacitatea să schimbe și să altereze calitatea vieții în spațiile publice. Pentru mine comunitatea este acel drive care inovează, crează spații de susținere, care construiește prin efort comun o viață și un mediu mai bun.

#5 Ce crezi despre noua schimbare din program? (*studenții vor sta în US doar pentru un semestru)

PC: Sigur, că este păcat că programul a fost redus la un semestru. Însă, după părerea mea, această schimbare nu devalorizează experiența. Este importantă capacitatea de a savura la maxim oportunitățile care se oferă, și eu cred că această experiență este una care merită trăită.

PC: Arhiva personală
PC: Arhiva personală
PC: Arhiva personală
PC: Arhiva personală

#6 De ce studenții ar trebui să aplice la UGRAD?

PC: Studenții trebuie să aplice la programul Global UGRAD, pentru că este o experiență în afara zonei de confort, pentru că este o posibilitate să fie provocați academic, cultural și social, pentru că pot să-și descopere și să-și dezvolte potențialul, pentru că pot să stabilească relații de prietenie și mentorat pe viață, pentru că de ce nu?

Mai multe despre programul Global UGRAD puteți citi aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Nata Andreev
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente