Primăria municipiului Chișinău informează că pe data de 3 ianuarie 2022, în intervalul orelor 10.00-18.00, cele două puncte de vaccinare mobile se vor afla în sectorul Centru al capitalei. Troleibuzul va fi pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, adiacent Centrul Comercial „UNIC”, iar autobuzul – pe str. Armenească, parcarea de la intrarea în Piața Centrală.
Cetățenii au posibilitatea de a se imuniza la cele două puncte de vaccinare mobile până la finele lunii ianuarie. Oamenii pot identifica ușor unitățile, după inscripțiile pe partea exterioară a acestora, în susţinerea Campaniei de vaccinare anti COVID-19.