Tineri orfani în stradă, dar cu telefoane scumpe

parc08-1371026111
Foto:PC: cugetliber.ro

Tinerii orfani, după absolvirea instituţiei rezidenţiale, ajung frecvent în stradă, unde îndură foame şi frig. Alocaţia unică oferită de stat, în mărime de 10 mii de lei, este cheltuită, de cele mai multe ori, pe lucruri inutile. Şi aceasta pentru că nu au cunoştinţe cum să îşi gestioneze mai bine veniturile.

Liliana Samcov, directorul Asociaţiei Obşteşti „Demos” din Edineţ, consideră că ar fi bine dacă cineva ar monitoriza procesul, i-ar ajuta pe tineri să facă o alegere corectă. „Majoritatea dintre ei cheltuie banii pe telefoane mobile şi calculatoare scumpe, mărfuri care nu sunt de primă necesitate şi astfel ajung în pragul iernii fără haine şi încălţăminte. Vin la noi la organizație cu o haină subţire şi noi îi ajutăm cu lucrurile de strictă necesitate”, a spus Liliana Samcov, într-o conferinţă de presă la IPN.

Din momentul absolvirii instituţiilor de învăţământ şi până la angajare, tinerii nu sunt în vizorul niciunui serviciu. Nu întotdeauna cunoştinţele pe care le-au obţin la internat le sunt suficiente pentru a începe o viaţă adultă independentă.

Când tinerii se adresează la noi, îi monitorizăm, şi peste ani ştim ce se întâmplă cu ei. Cei care sunt scăpaţi din vizorul statului şi al asistentului social apelează la ajutorul societăţii civile, care le oferă găzduire temporară”, a adăugat Liliana Samcov.

Tinerii care ajung la Asociaţia „Demos”, fără adăpost şi loc de muncă stabil, sunt încadraţi în serviciul „Locuinţă socială asistată”. Timp de 2 luni, sunt monitorizaţi de către asistenţi sociali cum îşi gestionează veniturile, sunt învăţaţi să facă economii. Pentru o bună parte din aceşti tineri „Locuinţa socială asigurată” devine adăpost de lungă durată. Au existat şi cazuri când, cu ajutorul mai multor organizaţii internaţionale, Asociaţia „Demos” a soluţionat problema spaţiului de locuit pentru mai mulţi tineri social-vulnerabili, prin procurarea unei locuinţe permanente.

Pe lângă lipsa spaţiului de locuit, o problemă este şi lipsa vizei de reşedinţă, solicitată frecvent la angajare. Autorităţile abilitate refuză să înscrie tinerii pe adresa centrului de găzduire temporară. Liliana Samcov spune că, pentru a-i ajuta pe tineri în această situaţie, angajaţii centrului îi pun la evidenţă la domiciliul personal, ca să poată obţine o viză temporară.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente