Fotograful Petru Cliofos te invită la o lansare de carte editată împreună cu soția lui. Este numai bună să o citești la o ceașcă de cafea

241520526_538510840741444_1252066389616713691_n
Foto:Petru Cliofos

Pe 13 septembrie, Petru Cliofos, împreună cu soția lui Valentina Martin, te invită la lansarea de carte ,,Vibrații în Monocrom”. Cartea reprezintă un „duel” lirico-fotografic între el și ea, între doi autori îndrăgostiți, despre iubire, sacrificii, despre provocări și rime romantice, despre fotografia care inspiră versuri și gânduri.

Ideea creării acestei cărți îi aparține ambilor soți simultan Și Petru, și Valentina sunt pasionați de versuri, de fotografii. Și de ce să nu le combini într-o carte, s-au gândit ei.

Nu este disponibilă nicio descriere.
Petru Cliofos

„Carte in sine e o decizie spontană și a apărut ca urmare a unei dorințe de a uni creațiile mele și ale soției, care de altfel periodic tot scrie, cu ocazia aniversării a 30 de ani ai soției. Și eu, și soția Valentina scriem periodic, avem fiecare câte o pagină Facebook unde ne așternem gândurile, versurile. Cartea de fapt a fost un cadou surpriza pregătită spontan. Mă gândeam de mult să avem o carte cu creațiile noastre, dar uite că abia acum am reușit, într-un fel e o dedicație dragostei, iubirii. Toate creațiile din carte sunt o întruchipare lirică, poetică sinceră a emoțiilor trăite în viața, se poate spune chiar că creațiile sunt niște autoportrete text ale iubirii trăite de-a lungul anilor. Creațiile conțin doar emoții sincere și au fost scrise fie la o cafea, la un pahar de vin, sau în nopți fără somn”, a declarat Petru pentru diez.md.

Nu este disponibilă nicio descriere.
Petru Cliofos

Cartea cuprinde o combinație armonioasă dintre fotografii și poezii, unele poezii au fost realizate pe baza fotografiilor și invers. Cartea e despre autori, despre dragoste, despre sinceritate, despre vibrațiile trăite în timp, vibrații adunate într-o cărticică cu poze monocrom.

Nu este disponibilă nicio descriere.
Petru Cliofos

„Cartea e destinată pentru cei mereu îndrăgostiți, pentru cei ce apreciază fotografia monocrom/alb-negru, pentru cei pasionați de frumos și de creații sincere. Cartea e pentru cei ce apreciază creațiile noastre, ale mele și ale Valentinei”, a conchis Petru.

Nu este disponibilă nicio descriere.
Petru Cliofos

Evenimentul va avea loc pe 13 septembrie, la ora 18.30, la Zity Mall, etajul 3, zona food court, sala de conferințe de lângă wineshop.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, inclusiv Petru Cliofos
facebook.com/petru.cliofos/
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente