„Cum planific eu să ajung milionar?” Află cine este speakerul ambițios de la TEDxRoseValleyParkED care crede că a ghicit secretul succesului

cover marius

Ce a lipsit personalităților J. K. Rowling, Steve Jobs, Disney să ajungă la succes mai rapid? Și ce face Marius Miron pentru a nu repeta greșelile lor? Vom afla răspunsurile la aceste întrebări pe 30 august, la cea de-a doua ediție de TEDxRoseValleyParkED! 

Marius Miron – proaspăt absolvent de liceu, dansator într-un ansamblu profesionist și activist pentru educație, iar mai nou regizor al propriului succes. Are propria emisiune, deschisă la 18 ani, unde a reușit să intervieveze 28 de personalități marcante din Moldova. Datorită implicării civice și a spiritului creativ, a înțeles care sunt pasiunile sale la o vârstă foarte fragedă. Iar acum știe exact care este calea sa spre succes. Iar ambiția îl duce acolo unde nici 1 % din moldoveni nu au ajuns. 

 – De ce ai ales această temă pentru discurs? 

 – Pentru că experiența m-a învățat că această tema este, deși complicată și taboo, una dintre cele mai importante pentru un tânăr.

 – Cum se va schimba viața oamenilor după ce vor asculta discursul tău?

 – (Ne)Radical. Dar un pic. Vreau să livrez un îndemn, nu doar o informație.

  – Ce ai alege: să devii milionar sau să întâlnești iubirea vieții? De ce?

 – Iubirea vieții (sper că) deja am întâlnit-o, deci să fiu milionar nu m-ar încurca, dar sigur, după discursul meu o să ajung

 – Ce ai face cu banii dacă ai avea un milion de lei? Ai continua studiile?

 – Ce poate fi mai important in viața omului decât cunoașterea? Sigur că un milion de lei ar merge în educația mea. „Dvijănii” poți face și fără studii, dar afaceri și investiții – nu.

 – Care este visul tău, Marius?

 – Eu vreau cândva să revin în Moldova și să fi regretat că am plecat, după ce o voi vedea frumoasă, cu oameni corecți și dornici de egalitate și dreptate.

 – Care este „eroul” tău?

 – Profesional? Tarantino. Personal? Mama.

Amintim că Marius Miron este unul din cei 5 speakeri din cadrul celei de-a doua ediție a TEDxRoseValleyParkED. Acest eveniment este organizat cu ocazia aniversării de 75 de ani a Unicef. Pentru a primi notificări privind noutățile despre eveniment apăsați butonul „particip” din cadrul evenimentului

Despre TEDx, x = eveniment organizat independent

În spiritul ideilor care merită răspândite, TEDx este un program de evenimente locale, auto-organizate, care reunesc oamenii pentru a împărtăși o experiență asemănătoare TED. La un eveniment TEDx, speakerii pornesc discuții profunde și conexiuni. Aceste evenimente locale, auto-organizate sunt denumite TEDx, unde x = eveniment TED organizat independent. Conferința TED oferă îndrumări generale pentru programul TEDx, dar evenimentele individuale TEDx sunt auto-organizate. (Sub rezerva anumitor reguli și reglementări.)

Despre TED

TED este o organizație non-profit dedicată ideilor care merită răspândite. Începând ca o conferință de patru zile în California în urmă cu 30 de ani, TED a crescut pentru a-și susține misiunea cu mai multe inițiative. La cele două conferințe anuale, TED îi invită pe cei mai mari gânditori și implementatori din lume să vorbească timp de 18 minute sau mai puțin. Multe dintre aceste discuții sunt apoi disponibile, gratuite, la TED.com. Speakeri TED au fost: Bill Gates, Jane Goodall, Elizabeth Gilbert, Sir Richard Branson, Nandan Nilekani, Philippe Starck, Ngozi Okonjo-Iweala, Sal Khan și Daniel Kahneman.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente