Calitatea educației la Școala Internațională Heritage, recunoscută mondial printr-un nou titlu, în premieră pentru Moldova

#Heritage1280x720

Prestigiosul Consiliu al Școlilor Internaționale Britanice (COBIS) a acordat Școlii Internaționale Heritage certificarea de conformitate și calitatea de membru, ca recunoaștere a standardelor educaționale de top ale instituției, examinate în comparație cu cele mai bune școli din întreaga lume.

Echipa COBIS a petrecut ultimele trei luni analizând riguros toate aspectele vieții școlare la Heritage, de la management și securitatea copiilor, până la etosul educațional internațional al școlii – toate au fost evaluate conform criteriilor aplicate în multe dintre cele mai bune școli de pe glob. Din cauza pandemiei, etapa finală a evaluării a fost efectuată online, în ultima săptămână a lunii mai. Echipa COBIS a intervievat conducerea și personalul școlii, elevii și familiile, colectând probe, evaluând politicile, actele și condițiile școlii, pentru a decide dacă Școala Internațională Heritage este demnă de a fi printre membrii prestigioasei rețele de școli cărora li se oferă statutul de școală COBIS.

Consiliul COBIS s-a întrunit la Londra la începutul lunii iunie și a convenit să acorde școlii Heritage aprobarea COBIS, în baza celor cinci standarde-cheie care au fost satisfăcute cu succes:
# protejarea copiilor și recrutarea sigură a personalului;
# bunăstarea elevilor;
# condițiile școlii;
# managementul;
# etosul și valorile instituției de învățământ.
Reprezentanții COBIS au fost impresionați de sentimentul de mândrie pe care Heritage îl inspiră tuturor celor implicați și de direcția clară de creștere spre care se îndreaptă școala. Aceasta este o onoare și o realizare importantă pentru întreaga Comunitate Heritage.

COBIS a subliniat că Școala Internațională Heritage a demonstrat că este, chiar de la deschidere, o școală vizionară și ambițioasă în Moldova și în regiune. Fondatorii Natalia Cecetova și Sinan Bora au primit aprecieri pentru viziunea lor extraordinară de a crea una dintre cele mai bune școli din Europa, dar și pentru progresul rapid care a transformat Heritage în prima școală cu adevărat internațională din Moldova. COBIS a apreciat, de asemenea, angajamentul extins al școlii față de comunitatea națională și implicarea pentru dezvoltarea educației.

Angajamentul inovator al școlii față de educația internațională și spiritul internațional au fost evidențiate ca elemente-cheie intrinseci ale valorilor școlii, care pregătește intens elevii pentru provocările secolului XXI. Elevii Heritage au fost în centrul atenției reprezentanților COBIS, iar evaluatorii au declarat că este un privilegiu să lucreze cu Comunitatea Heritage, având cuvinte de lăudă și pentru părinți, pentru interesul lor față de școală, în special pentru atitudinea incredibilă și empatică la capitolul învățării online/hibrid în timpul pandemiei. Unicitatea modelului educațional Heritage, numeroasele oportunități holistice pentru elevi, precum și standardele înalte și profesionalismul echipei, plasează școala Heritage alături de școlile internaționale de clasă mondială, conform COBIS.

Robert Ford, directorul Școlii Internaționale Heritage: „Suntem foarte mândri de ce am realizat la finalul acestui an școlar extraordinar. COBIS a afirmat pe bună dreptate că familiile aleg Heritage pentru reputația sa, pentru angajamentul de a încuraja elevii să își asume responsabilitatea pentru propria învățare și să fie implicați activ în procesul de luare a deciziilor. Ne-au felicitat și pentru că oferim elevilor posibilitatea de a se dezvolta ca cetățeni globali, acces la un curriculum de clasă mondială și cultivarea mentalității internaționale – toate într-o atmosferă de educație globală și imersiune în limba engleză. Această realizare este o onoare bine meritată pentru întreaga Comunitate Heritage și marchează punctul în care ne aflăm în parcursul nostru spre a deveni una dintre cele mai bune școli din Europa, continuând să ne păstrăm locul de frunte, ghidând educația semnificativă și schimbările pedagogice inovatoare în Moldova și în regiune, în timp ce pregătim elevii să țină piept cu încredere provocărilor viitorului.”

Școala Internațională Heritage este prima școală din Moldova care devine membră a rețelei COBIS – o comunitate internațională de pedagogi, lideri și experți, concentrată pe creșterea standardelor și susținerea progresului elevilor. Școlile COBIS de înaltă calitate, care educă peste 150.000 de elevi și angajează peste 30.000 de profesori, se află în 80 de țări din Europa, Asia, Africa, Orientul Mijlociu și America.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente