Proaspeții licențiați în Contabilitate de la ASEM au primit pentru prima dată diplome duble

195321611_4379944775389634_5496521136977279573_n

Prima promoție de absolvenți ai Academiei de Studii Economice a Moldovei care au obținut diplomă dublă în cadrul programului de studii desfășurat la facultatea „Contabilitate”, ASEM şi „Contabilitate și Informatică de Gestiune” la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, România.

Diplomele duble au fost obținute de tinerii care au studiat timp de trei ani în cadrul programului cu diplomă dublă. Prima diplomă a fost obținută la specialitatea „Contabilitate” din cadrul ASEM, iar a doua la specialitatea „Contabilitatea și Informatică de Gestiune” de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, România.

Orice student înmatriculat la programele de studii cu diplomă dublă sau triplă, poate beneficia de bursa ASEM, dar și bursele oferite de universitățile partenere, dacă aceștia înregistrează rezultate academice bune. Un alt avantaj pentru studenți este faptul, că înmatricularea la mai multe universități nu presupune taxe suplimentare.Programele date au un plan unic de studii, care nu necesită susţinerea disciplinelor suplimentare, iar predarea este asigurată atât de profesorii de la Academia de Studii Economice a Moldovei, cât și de profesorii din universitățile partenere. De asemenea, la absolvire, studenții vor susţine doar o singură teză de licență.

Pretendenții la studiile de Licență, dar și de Masterat au posibilitatea să fie înmatriculați în cadrul ASEM și să-și desfășoare studiile și la altele una sau două universități concomitent, respectiv cu obținerea a două sau trei diplome care se oferă de către instituțiilor de învățământ superior partenere.

Academia de Studii Economice a Moldovei este o universitate recunoscută la nivel național și internațional. Până în prezent, aceasta a pregătit peste 50.000 de specialiști care au devenit manageri de top în companii din țară, dar și de peste hotare. Totodată, mulți dintre absolvenții ASEM au fondat afaceri și au dezvoltat branduri recunoscute la nivel național și internațional sau care gestionează ministere și organizații publice. Foștii absolvenți ai Academiei s-au remarcat și în domeniul jurisprudenței, reprezentând interesele țării în diverse organizații internaționale, reușind să dețină performanțe remarcabile în cercetarea și educația economică.

Taguri: #promoASEM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente