Vinificatorul Nicolae Tronciu este îndrăgostit de viticultură de când se ține minte. Nicolae s-a născut într-o familie cu tradiții frumoase în acest domeniu, care producea vinuri încă din 1975. În familia Tronciu cunoștințele vinicole se transmit din tată în fiu. Bunicul lui Nicoale Tronciu, Ștefan Odagiu, a fost cel care a adus pe aceste locuri soiuri noi de viță-de-vie din România și din străinătate. Nicolae Tronciu spune că a avut de la cine învăța secretele acestei meserii, iar acum vrea să le transmită mai departe.
Istoria Vinăriei Tronciu începe la 1997. La început de drum, agricultorul Nicolae Tronciu se axa mai mult pe comercializarea strugurilor pentru alte vinării. Pe parcurs, vinăria a început să participe la diferite expoziții dedicate viticulturii, cum ar fi Farmer Moldagroteh sau Fabricat în Moldova.
„Toate s-au schimbat în 2017, după ce la mine în vizită au venit doi băieți buni din echipa Proiectului de Competitivitate, pe care i-am întâlnit la expoziția Fabricat în Moldova. După ce au fost la mine acasă și au gustat vinurile mele, aceștia mi-au zis: «Badea Colea, trebuie să treci la alt nivel de producere a vinului». Acest imbold a fost ca un catalizator pentru mine, care m-a inspirat să mă apuc de treabă”, spune Nicolae Tronciu.
Din 2017, Vinăria Tronciu beneficiază de ajutor în cadrul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Suedia. Această susținere a ajutat Vinăria Tronciu să procure utilajul necesar, dar și să-și ajusteze procesele tehnologice de producție, atât de necesare pentru producerea vinurilor de calitate, corespunzătoare standardelor internaționale.
„2020 a fost un an greu, dar noi am trecut cu brio peste el. Susținerea USAID și a Suediei ne-a ajutat enorm ca să ne dezvoltăm capacitățile de producție, dar și cele turistice. Am creat noi locuri de muncă. Am participat la diferite târguri și am organizat evenimente dedicate vinului, cum ar fi «Hai la cules struguri», «Ziua Mustului», «Ziua Vinului» etc.”
Domnul Nicolae Tronciu nu pierde optimismul și are planuri mari pentru viitor. Acesta depune tot efortul pentru dezvoltarea vinăriei, fiindcă marele vis al lui este să-și readucă acasă feciorii plecați la muncă în Portugalia, ca aceștia să-l ajute în treburile vinăriei.
„Marele meu vis este să creez condițiile necesare ca feciorii mei să revină acasă, și să muncească aici cu salarii decente. Și sunt sigur că acest vis al meu se va împlini”, spune Nicolae Tronciu.
În 2021 Nicolae Tronciu planifică să mai planteze viță-de-vie și să realizeze conversiunea la viticultură ecologică. La fel, domnul Nicolae încearcă să dezvolte și potențialul turistic al vinăriei, ca să transforme Vinăria Tronciu într-o destinație obligatorie pentru turiști. Domnul Nicolae Tronciu este un exemplu pentru comunitatea din regiunea sa, dar și pentru cei care încearcă să dezvolte o afacere sustenabilă acasă, în Republica Moldova.