24 de morți în accidente rutiere de la începtul anului. Premierul cere înăsprirea legislației

collage2
Foto:Prim-ministrul Iurie Leancă cere înăsprirea legislaţiei pentru siguranţa rutieră

Prim-ministrul Iurie Leancă cere înăsprirea legislației pentru siguranța rutieră după ce în primele două săptămâni ale acestui an, în urma accidentelor rutiere și-au pierdut viața 24 de oameni.

În debutul ședinței de ieri a Executivului, șeful executivului s-a referit la accidentele soldate cu morţi, ce au avut loc pe 14 şi 15 ianuarie, exprimând condoleanțe familiilor și prietenilor celor decedaţi. Acesta a făcut apel către toţi şoferii ca să conducă mai atent şi responsabil.

Prim-ministrul i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Dorin Recean, să vină cu propuneri de modificări la Codul Rutier şi sancţiuni mai dure pentru şoferii care încalcă regulile de circulaţie. Totodată, Premierul le-a solicitat ministrului Educaţiei, Maia Sandu, şi ministrului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, să monitorizeze calitatea studiilor în şcolile auto, dar mai ales a modului în care sunt susţinute examenele şi eliberate permisele de conducere.

Reamintim că, un accident groaznic a avut loc luni, 13 ianuarie, în jurul orei 20:40, pe traseul Chişinău-Ungheni, 1 km de la intrarea în comuna Vatra, municipiul Chișinău. Un bărbat de 31 de ani, domiciliat în Chişinău, conducând un automobil de model BMW a pierdut controlul asupra mașinii și s-a tamponat lateral cu un Renault, condus de un bărbat de 28 de ani, domiciliat în satul Vălcineţ, raionul Călăraşi. În urma accidentului rutier, toate cele 6 persoane aflate în BMW, un bărbat de 30 de ani, o femeie de 23, un băiat de 15 ani, o fată de 18, dar și 2 copii: unul de 2 ani si unul de aproape 2 luni, au decedat. Dintre persoanele aflate în automobilul Renault a decedat un bărbat de 31 de ani. Alți 3 tineri cu vârsta cuprinsă între 25 și 28 ani sunt internați în spital cu diverse traumatisme.

Un alt accident grav s-a produs ieri, 14 ianuarie, aproximativ la ora 07:05, pe traseul R-14 în apropierea satului Clişcăuţi, raionul SângereiUn bărbat de 21 de ani, domiciliat în satul Sloveanca, raionul Sângerei, conducând automobilul de model „Skoda Felicia” a ieşit pe banda opusă și s-a tamponat lateral cu un autocamion de model „Scania” condus de un bărbat de 48 de ani , din satul Biruinţa același raion. În urma accidentului rutier, șoferul Skodei, un pasager de 17 ani și altul de 40 au decedat. Alți doi pasageri: de 17 și 19 ani sunt internați în stare gravă în spital.

Tot ieri, aproximativ la aceeași oră, pe traseul R-12, km-9, între satele Sofia şi Pelenia, raionul Drochia, un bărbat de 45 de ani din Soroca, deplasându-se cu automobilul „VAZ – 2108” nu s-a isprăvit cu conducerea în curbă, a derapat de pe traseu şi s-a tamponat într-un copac de pe acostament cu partea dreaptă a mașinii. În urma accidentului rutier, șoferul s-a ales cu leziuni corporale, iar pasagerul său, în vârstă de 28 de ani a decedat pe loc. Un alt pasager- o femeie de 23 de ani a primit mai multe traume. Alte circumstanțe ale accidentului se stabilesc.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente