(doc) Igor Dodon a promulgat Legea cu privire la Bugetul de Stat și politica bugetar fiscală pentru anul 2021

Igor-Dodon-suspendat-din-functia-de-presedinte-rusia-bani-840×500-840×473

Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a semnat decretele privind promulgarea legii bugetului și politicii bugetar-fiscale pentru 2021. Acestea au stârnit revolta partidelor de opoziție, dar și a reprezentanților mai multor industrii.

„Am promulgat Legea cu privire la Bugetul de Stat pentru anul 2021 și Legea cu privire la modificarea unor acte normative (politica bugetar fiscală și vamală).

Principalele prevederi ale Legii bugetului pe anul 2021 se referă la susținerea mediului de afaceri, politicii salarizării, ocrotirii sănătății și politicilor sociale.

Potrivit legii, va continua subvenționarea locurilor de muncă, subvenționarea dobânzilor la creditele contractate de la băncile comerciale de către agenții economici, acordarea creditelor în condiții preferențiale întreprinderilor mici și mijlocii, rambursarea TVA în contul achitării impozitelor salariale, pentru agenții economici din agricultură care au suferit în urma calamităților naturale”, scrie într-o postare pe Facebook Igor Dodon.

Amintim că, începând cu ora 22.00, pe 16 decembrie, deputații PSRM și cei din platforma Pentru Moldova s-au întrunit în ședință și au aprobat legi în parlament, inclusiv cea a bugetului de stat pentru anul 2021. Detalii, AICI.

Președinta aleasă, Maia Sandu, a venit cu o reacție față de voturile deputaților PSRM și Pentru Moldova, care au aprobat după ora 22.00 mai multe legi, inclusiv cea a bugetului de stat pentru anul 2021. Aceasta spunea că: „La această oră târzie, în parlament, o grupare de hoți și profitori împarte banii statului, banii oamenilor care muncesc și plătesc impozite. După ce au discreditat total procesul legislativ, încălcând toate normele, deputații din majoritatea PSRM-ȘOR au hotărât să împartă între ei banii țării la miezul nopții. Rușine! Cei mai mari hoți au ajuns șefi pe banii oamenilor cinstiți.”

Găsiți documentul aprobat de parlamentari AICI.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente