În lipsa unei săli sportive, elevii de la Liceul „Mircea Eliade“ din Chişinău achită lecţii de înot sau se antrenează la complexul Universităţii de Educaţie Fizică din spatele Guvernului.
De ani buni elevii claselor a V-XII-a care-şi fac studiile la unul dintre liceele fruntașe din ţară sunt nevoiţi să facă orele de educaţie fizică în Parcul Central din Capitală. Acolo copiii fac exerciţii de încălzire şi aleargă în cercuri, iar asta pentru că instituţia nu are o sală de sport. Din 2007, toate încercările de a construi o sala s-au soldat cu eşec, iar licitaţia publică anunţată de Primăria Chişinău, în vara anului 2012, a fost anulată din lipsa concurenţei.
Din acest an de studii, administraţia liceului a optat pentru lecţii la bazinul Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport şi la sala de fitness de alături, situate în spatale Guvernului. „Alternativa a apărut din necesitatea de a face sportul undeva pe timp de iarnă. Am făcut adunare cu părinţii şi ei au fost de acord ca elevii să facă ore la piscină“, explică Grigore Vasilache, directorul Liceului „Mircea Eliade“.
Noua opţiune îi costă pe părinţii 30 de lei per lecţie, chiar dacă instituţia este de stat, iar învăţământul – gratuit. Directorul liceului spune că părinţii elevilor nu văd în asta o problemă. „Nimeni nu s-a revoltat. Cred că nu-i o problemă acei 30 de lei. În general, o lecţie la bazin costă 50 de lei, aşa că e o contribuţie rezonabilă“, a răspuns managerul instituţiei.
Nici şefa Direcţiei Educaţiei, Tineret şi Sport a Primăriei Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, n-ar ce le reproşa dascălilor pentru că admit orele de sport plătite. „Atât timp cât ajutoarele financiare sunt legale şi vin din partea unor asociaţii de părinţi, absolut benevol, nu e nicio abatere. E bine că liceul a găsit ieşire din situaţie pe timp de iarnă“, e de părere funcţionara. Problemă de decenii La bazinul de lângă Casa Guvernului i-am găsit la lecţii pe elevii claselor a X-a şi a XI-a. Celor care ştiu să înoate li se oferă pistele de la piscina în aer liber, iar celorlalţi – aparatele de fitness. Unii se împotrivesc decizii a administraţiei.