Andrei Năstase: „Vom face tot ce ne stă în puteri ca Igor Dodon să fie bătut în aceste alegeri”

nastase europalibera
Foto:Valentina Ursu/ Europa Liberă

Opt candidați și candidate luptă pentru fotoliul de președinte al Republicii Moldova la alegerile din 1 noiembrie. Europa Liberă continuă să vă propună interviuri electorale cu pretendenții la fotoliul de președinte. Înscris al doilea pe lista CEC, liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, este al doilea invitat al emisiunii „Electorala 2020”.

„Facem tot ce ne stă în puteri ca Igor Dodon să fie bătut în aceste alegeri. Am pierdut foarte mult timp din 2016 încoace, când Igor Dodon a câștigat. S-ar fi putut, dacă gestionam lucrurile altfel, ca de atunci să-l batem, iar mai apoi să-l trimitem la pușcărie, dar s-a întâmplat ce s-a întâmplat. În momentul de față, Alexandru Slusari este, din punctul meu de vedere, cel mai indicat fie desemnat în calitate de premier, fie desemnat la funcția de prim-ministru și va fi desemnat de Andrei Năstase în calitate de președinte. De ce spun asta? Pentru că este bine pregătit, pentru că avem un program de țară care întrunește toate condițiile și este bazat pe realitățile Republicii Moldova, este structurat pe toate domeniile de activitate în programul pe care Alexandru Slusari și l-a însușit ca pe un program de guvernare.

Președintele Andrei Năstase va face tot ce îi va fi în puteri ca acest guvern să fie demis, iar în locul lui să vină un guvern în frunte cu Alexandru Slusari, susținut de o garnitură de miniștri pe care noi o aveam gata să între în activitate încă acum patru luni de zile, atunci când am propus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Chicu. Vom reuși să realizăm o majoritate în actualul parlament? Eu zic că dacă am putut atunci să acumulăm 49 de mandate, atunci când Andrei Năstase va fi președinte vor sta în rând cei care vor vota sau vor accepta candidatura lui Alexandru Slusari. Dar, repet, acest parlament va fi unul vremelnic doar pe o perioadă în care depășim această criză, după care să putem pregăti niște anticipate corecte, libere, astfel încât toți concurenții politici să activeze în condiții egale. Atunci vom putea continua cu Alexandru Slusari și, după crearea unei alte majorități, să revenim la o formulă la care, de ce nu, colegilor de la PAS să le poată reveni candidatura la prim-ministru. Noi suntem deschiși la colaborare cu toți cei care vor binele Republicii Moldova, care vor schimbarea, care vor ca Republica Moldova să nu mai fie un poligon pentru puterile din Est și Vest. Republica Moldova trebuie să fie a tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de limba pe care o vorbesc, biserica la care merg sau alte opțiuni pe care le are fiecare”, spune Andrei Năstase în interviul pentru Europa Liberă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente