Candidatul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, și-a exercitat dreptul la vot în această dimineață, spunând că a votat pentru prima data în viață fără să aibă mustrări de conștiință și l-a ales pe candidatul care va opta pentru un oraș cu un plan urbanistic general care să încadreze suburbiile, un centru istoric frumos, un oraș curat, românesc și european în care să fie promovat modul sănătos de viață, scrie TV8.md.
„Prima oară în viața mea de când eu votez în orașul Chișinău nu am mustrări de conștiință. Nu votez răul cel mai mic, dar votez pe cineva care o să răspundă în fața mea pentru tot lucrul pe care l-a promis și nu l-a făcut”, a declarat Țîcu la ieșirea din secția de votare.
Acesta este convins că în Chișinău va fi turul doi de scrutin și el va ajunge să se dueleze pentru fotoliul de primar al capitalei: „Cu siguranță o să avem turul doi. Este felul pe care îl avem, cum este partajat electoratul nostru. Eu cred că voi reuși să trec în turul doi”.