(foto) Micul Prinț și-a pus cușma lui Guguță. Locuitorul planetei B 612 a primit o zmeură în dar

Micul Prinț

Din momentul în care și-a făcut apariția în inima Moldovei, Micul Prinț de la Valea Morilor nu încetează să atragă vizitatorii parcului prin farmecul și unicitatea sa. Notoriu și mic de fire, a demonstrat de mai multe ori că este un prinț care se bucură de atenția și darurile oferite de vizitatorii săi. De altfel, ține de cuviință să-și informeze prietenii de pe facebook, referitor la noile sale achiziții.

De această dată, se pare că Micul Prinț a jucat rolul lui Guguță, iar accesoriul care l-a determinat să o facă este o zmeură, pe care prințul o poartă pe post de căciulă. Astfel, pe lângă faptul că este îndulcit, mai este și protejat de razele solare puternice, pe timp de vară.

Micul Prinț

Anterior, prințul, mai numit „locuitorul planetei B 612” s-a delectat cu aroma îmbietoare a levănțicăi, fiind siguri de faptul că a vizitat una din locațiile frumoase din Moldova unde a înflorit lavanda.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Iulia Vrabie
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine