Exploatarea imaginii copilului în scop de promovare politică ar putea fi interzisă prin lege. Comisia mediu și dezvoltare regională a avizat, în ședința de astăzi, inițiativa legislativă de modificare și completare a Legii privind drepturile copilului.
Proiectul de lege a fost elaborat pentru a spori gradul de protecție a copilului împotriva violenței fizice și psihice. Autorii mai propun ca minorii să nu poată fi constrânși să împărtășească o anumită opinie și ideologie politică, să adere la o anumită religie, contrar convingerilor sale.
„Divulgarea identității copilului și prezentarea intenționată într-un context care să genereze milă și compasiune pot afecta interesul superior al copilului și anume dezvoltarea lui într-un mediu prietenos și de securitate. Acești copii devin vulnerabili la discriminare și stigmatizare”, menționează autorii proiectului.