Astăzi, 8 iunie, absolvenții de liceu au susținut examenul de BAC la limba de instruire. La acesta au participat 15348 de candidați, dintre care 12608 au susținut examen la limba și literatura română, iar 2740 – la limba și literatura rusă. Echipa #diez a reușit să afle subiectele testului la profil real. Iată ce au avut de rezolvat candidații.
Vedeți aici ce subiecte au avut de rezolvat elevii de la profilul umanist.
Poezia „Ce mai rămâne din viață”, de Robert Șerban.
oamenii sunt convinşi
că în poezii nu se întâmplă nimic
că ele ar trebui citite
după moarte
când e bine să nu mai ai pofte
idei
oamenii nu deschid cărţi subţiri
iar dacă o fac
observă imediat că înăuntru sunt
puţine cuvinte pe rând
puţine cuvinte pe pagină
în rest
alb mult alb
şi le închid repede
fără să le spună nimeni
oamenii ştiu însă că
poezia este ceea ce rămâne din viaţă
după ce o trăieşti
#Subiectul I
#1. Propune câte un sinonim contextual pentru cuvintele: convinși, nu se întâmplă, cărți, pofte
#2. Scrie patru expresii frazeologice sau locuțiuni care conțin verbul „a deschide”
#3. Explică rolul stilistic al adverbelor din secvența subliniată
#4. Explică, în text coerent, semnificația simbolului cuvinte, în raport cu alt simbol din acest poem, la alegere
#5. Interpretează, în text coerent de 5-6 rânduri, semnificația unei figuri de stil din poem (selectează secvența și numește figura)
#6. Propune pentru acest poem un titlu propriu, exprimat printr-o îmbinare de cuvinte, argumentându-ți mai jos opțiunea
#7. Comentează, într-un minieseu de 10-12 rânduri, mesajul global al textului, în raport cu afirmația lui Alexandru Mușina „Poezia reprezintă o revoltă spirituală împotriva hazardului nașterii”, cu raportare la motive, imagini, simboluri sau idei
#Subiectul II
De caracterizat personajul „Mariana” din opera „Noapte bună, copii”, de Radu Gheo.
#Subiectul III
De scris un anunț în care ești directorul librăriei „Țesuturi vii” din Chișinău, singura care lucrează până la ora 22.00 din motiv că se țin seri de lectură. Se angajează un tânăr care a atins majoratul, care va lucra de la ora 16.30 până la 22.30. De la potențialul angajat ceri punctualitate, deschidere în comunicare și minime cunoștințe despre literatura contemporană.
*Subiectele sunt colectate exclusiv în baza memoriei elevilor ce au susținut BAC-ul. Dacă doriți să ne ajutați cu completarea subiectelor, vă rugăm să o faceți în comentarii sau mesaje.