Participă la Școala de Vară organizată de Hai Moldova și devino ambasador al mișcării

hai3
Foto:Facebook/Victoria Resetnic

Tinerii activi și interesați de protecția mediului înconjurător sunt invitați să participe la a doua ediție a Școlii de Vară a proiectului Hai Moldova. Școala reprezintă un program destinat tinerilor ce își doresc să devină „ambasadori” Hai Moldova și coordonatori în localitățile lor de baștină.

Scopul școlii de vară este de a dezvolta o rețea activă din 50 de tineri din toate colțurile țării pentru crearea unei comunității de cetățeni implicați și responsabili și pentru a crea o comunitate a coordonatorilor Hai Moldova.

Participanții vor avea posibilitatea să-și demonstreze și să-și extindă potențialul. De asemenea, cu sprijinul organizatorilor tinerii vor reuși să organizeze curățarea unei zone în cadrul Zilei Mondiale a Curățeniei, care se va desfășura pe 23 septembrie 2017. Aceștia vor trebui să identifice în localitatea de baștină un spațiu unde se aruncă în mod neautorizat gunoiul (parc, lac, marginea râului, pădure, câmpie din apropierea localității) și să completeze acest formularul până la data de 31 mai 2017.

În cadrul școlii de vară Hai Moldova vei:

#Cunoaște tineri cu care împarți aceleași viziuni;
#Învăța cum să lucrezi cu APL-urile și ONG-urile;
#Învăța cum să creezi o echipă și să lucrezi cu ea;
#Învăța despre legislația R. Moldova în ceea ce privește protecția mediului
#Deveni Ambasador Hai Moldova

După finalizarea școlii vei avea responsabilitatea de a organiza o zi de curățenie pe 23 septembrie 2017 care-ți va permite să te simți mândru pentru localitatea ta.

Școala de vară se va desfășura în perioada 14-16 iulie 2017. Transportul din Chișinău spre locul de training, cazarea și mâncarea sunt asigurate de organizatori.

Pentru mai multe detalii despre activitățile în cadrul campaniei, citește „Ghidul unui Ambasador Hai Moldova”.

Hai Moldova este cel mai mare proiect social din Moldova în ceea ce privește rata de participare a populației. Mișcarea Hai Moldova s-a început în 2011 ca o parte a mișcării internaționale „Let’s Do It!” lansata din 2008 în Estonia. Pentru trei ediții (2011, 2012 și 2016), Hai Moldova a reușit să adune peste 220.000 de voluntari care au dovedit că împreună pot rezolva problema deșeurilor ilegale și ecologiei, cu care se confruntă țara noastră.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente