Recomandări #diez. Evenimente pe care să nu le ratezi în ultima lună de primăvară

main
Foto:Diana Feil

Ultima lună a primăverii vine cu multe surprize și evenimente frumoase. Oficial, vine vara, așa că e timpul să-ți umpli agenda și să te încarci cu inspirație, contacte noi și emoții pozitive.  Echipa #diez a făcut o selecție de evenimente, care sperăm să-ți priască. 

#1. Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru ClassFest

facebook/ClassFest

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice revine, după doar câteva luni, cu o nouă ediție a Festivalului Internațional Class Fest. Pe parcursul a șase zile festivaliere, vei avea ocazia să vezi spectacole diverse din punct de vedere stilistic și estetic și să participi la ateliere de creație. În perioada 1-6 mai, pe scenele de teatru din Chișinău se vor întâlni studenți, actori și regizori din peste 12 țări: Belarus, Armenia, Georgia, Germania, Polonia, România, Rusia, Austria, Cehia și, bineînțeles, Republica Moldova. Dacă ești pasionat de teatru și vrei să cunoști oameni valoroși din acest domeniu, află tot ce te interesează pe facebook.

#2. SUBCARPAȚI. Satele Unite ale Balcanilor

facebook/Subcarpați

Știm că poate nu îți place muzica populară, asta însă nu te poate ține în loc. Au combinat muzica folclorică cu beaturi underground, iar ce le-a ieșit a cucerit inimile a mii de fani. Trupa Subcarpați vine la Chișinău pe data de 6 mai cu cel mai nou album – Satele Unite ale Balcanilor. Evenimentul va avea loc Republic Discoteque&Karaoke, iar prețul unui bilet este de 200 de lei. Pentru mai multe detalii, accezați pagina de facebook a evenimentului.

#3. „Orheiul Vechi” XCM 2017

facebook/OrheiulVechiXCM2017

Evenimentul „Orheiul Vechi” XCM 2017 reprezintă o competiție pe biciclete MTB disciplina cross-country și cursele la rezistență. Scopurile și obiectivele acestui eveniment sunt promovarea ciclismului în Moldova, în special MTB, iar toți doritorii sunt îndemnați să se înscrie și să parcurgă traseul care trece prin cele mai pitoreşti locuri din raionul Orhei. Pentru a participa, înregistrează-te aiciTaxa de înscriere: 02 aprilie – 05 mai = 250 lei, în ziua startului 350 lei. Mai multe detalii, vezi pe pagina de facebook a evenimentului

#4. Wings for Life, World Run

facebook/WingsForLiveWorldRun

Wings for Life World Run este o cursă mondială, cu un format inedit, ce se adresează atât alergătorilor, cât și persoanelor în scaun rulant. În loc de o linie fixă de finiș, concurenții aleargă umăr la umăr pentru a rămâne în fața unei mașini de finiș. Fie că o fac într-unul dintre cele 24 de orașe, în cadrul unui APP Run precum cel din Chișinău sau individual, prin intermediul aplicației de mobil, important este să alerge pentru cei care nu pot. Evenimentul va avea loc pe data de 7 mai, la ora 14.00, în parcul Valea Morilor din Capitală. Dacă vrei să participi și să alergi alături de zeci de mii de oameni din toată lumea, completează un scurt formular aici. Pentru detalii despre eveniment, accesează pagina de facebook.

#5. Festivalul Internațional ,‚J.S. Bach”  

facebook/BachInTheCity

Un festival BACH nu poate fi conceput fără muzică de orgă, iar faptul că Sala cu Orgă se află în reparație nu a împiedicat organizatorii să păstreze conceptul evenimentului. Festivalul și-a mutat locația la Catedrala Romano-Catolică ”Providența Divină” pentru deschidere, iar restul concertelor vor fi găzduite de Muzeul Național de Artă. Deschiderea va avea loc pe data de 7 mai, cu un concert susținut de Anna Strezeva, Mihail Strezev și Reghina Nadkrenicinaia și se va încheia pe 11 mai cu una din lucrările legendare ale lui Bach. Prețurile pentru un bilet variază între 100 și 200 de lei. Află mai multe detalii, accesând pagina de facebook a evenimentului.

#6. Meet Doina Ciobanu, Founder the Golden Diamonds

facebook/MeetDoinaCiobanu

Numită de Forbes unul dintre primii 19 antreprenori din România, cea mai influentă bloggeriță de modă, Doina Ciobanu, te așteaptă în luna mai la o întâlnire offline, în care va povesti despre experiențele sale din domeniul modei, afacerilor și social media. Nu rata ocazia să afli care este cheia succesului moldovencei care a colaborat cu branduri de modă de lux, precum Agent Provocateur, Fendi și Versace și branduri de frumsețe ca L’Oréal și Bobbi Brown. Află programul întâlnirii aici.

#7. Rockit Digital Conference 2017

facebook/RockitDigitalConference

Rockit Digital Conference ’17 revine la Chișinău în perioada 11-12 mai. Timp de două zile, ai șansa să întâlnești profesioniști din lumea digitală, să înveți din experiența și recomandările lor și să fii în pas cu inovațiile în online. Evenimentul, care avea loc în noul Centru de Excelență în domeniul TIC, „Tekwill”, va aduce un mix al celor mai eficiente instrumente, strategii de promovare și oportunități din zona digitală, comunicare cu Digital Natives și cele mai bune practici din lumea startup-urilor. Dacă ești pasionat de tot ce înseamnă spațiul digital și antreprenorial, urmărește pagina de facebook a evenimentului.

#8. Inspirația vine din tigaie

facebook/InspirațiaVinedinTigaie

Ești pasionat de gătit sau pur și simplu îți place să mănânci gustos și sănătos? Special pentru tine, Nata Albot împreună cu cei mai buni bloggerii culinari din țară și de peste hotare vor pregăti, exclusiv din produse autohtone. Bucate, care promit ei, iți vor lăsa gura apă. Pe 17 mai, la Moldexpo, ești așteptat să descoperi secretele de preparare ale unor rețete inedite. Mai multe detalii, află pe pagina de facebook a evenimentului.

#9. Rugo Carneval

facebook/RugoCarneval

În acest sfârșit de primăvară, mai exact pe data de 20 mai, îți poți petrece timpul liber la un carnaval în aer liber, care va avea loc la Grădina Botanică. Organizatorii au creat un concept nou de eveniment, în care și-au propus să adune iubitorii de picnic într-un carnaval de excepție. Supriza evenimentului este invitata specială a serii – Delia, care va susține un concert “phihedelic”, alături de alți artiști renumiți, printre care și Irina Rimes. Prețul unui bilet începe de la 200 de lei. Urmărește pagina oficială a evenimentului, ca să afli ce alte surprize au pregătit.

#10. Festivalul Mai Dulce 2017

facebook/FestivalulMaiDulce2017

Cel mai dulce festival din Estul Europei revine cu o nouă ediție, scăldată în deserturi savuroase. Și de această dată, organizatorii vor promova producătorii autohtoni, vor prezenta deserturi internaționale și raw-vegane. În cadrul evenimentului vor avea loc mai multe concursuri, printre care “Cireașa de pe tort”, în cadrul căruia vor premia cei mai buni patiseri amatori. Bineînțeles, de nelipsit va fi târgul de meșteșugărit. Acolo, zeci de tineri se vor aduna pe o stradă pentru a-și prezenta creațiile lor manuale. Dacă vrei să participi și tu, tot ce trebuie să faci este să trimiți un formular de înregistrare aici.  Festivalul se va desfășura pe strada Veronica Micle, pe data de 21 mai. Mai multe detalii află aici.

#11. TEDx Chișinău

facebook/TedxChișinău

La data de 21 mai, comunitatea TEDx Chișinău organizează un nou eveniment cu genericul “Architects of Tomorrow”. Acesta va avea loc la Stadionul Zimbru, începând cu ora 14.00, iar prețul unui bilet variază de la 100 la 300 de lei. Mai multe detalii, vezi aici.

#12. David Allen: GTD – Arta productivitatii fara stress

facebook/DavidAllen:GTD

Dacă faci parte din grupul oamenilor care nu reușesc să-și respecte deadlineurile, ai nevoie de un sistem de management care te va ajuta să te focusezi pe lucrurile importante și să realizezi orice sarcină rapid și cu usurință. GETTING THINGS DONE (GTD) este sistemul de management al sarcinilor care ar putea să-ți fie de folos. Află ce înseamnă acest program și când poți să înveți să-l aplici zi de zi aici.

 

 

 

 

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente