În urmă cu o săptămână, Parlamentul Ungariei a pus în dezbatere o nouă propunere legislativă pentru reglementarea învățământului superior, care ar putea afecta în principal activitatea universităților străine din Ungaria. Măsura a fost interpretată în mare parte ca un atac guvernamental asupra Universității Central Europene (CEU) – o instituție în vârstă de 25 de ani din Budapesta, fondată de filantropul George Soros. În cazul în care legea va fi adoptată, CEU nu va mai fi în măsură să își desfășoare activitățile.
În prezent, CEU este o universitate acreditată atât în Ungaria, cât și în SUA, având un singur sediu la Budapesta. Potrivit noii reglementări, toate universitățile străine de pe teritoriul Ungariei trebuie să aibă campusuri atât pe teritoriul țării fondatoare, cât și pe teritoriul Ungariei. Întrucât CEU este unica universitate internațională din Ungaria care nu îndeplinește această condiție, propunerea legislativă este privită drept un atac direct către CEU.
Măsura a fost propusă de prim-ministrul Victor Orban care este cunoscut drept un critic al organizațiilor liberale fondate de Soros.
Președintele și rectorul universității, Michael Ignatieff, a declarat pentru presa internațională că această inițiativă legislativă este una discriminatorie din punctul său de vedere și crede că este un soi de vandalism politic. „Nu este doar despre noi, ci despre libertatea academică a Ungariei”, a mai spus el.
Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a oferit o reacție cu privire la această situație într-un comunicat de presă oficial. „Statele Unite sunt îngrijorate de legea propusă de Guvernul ungar, care impune noi reglementări pentru universitățile internaționale. Dacă vor fi adoptate, aceste modificări ar putea duce la închiderea CEU. Îndemnăm Guvernul Ungariei să evite adoptarea oricăror legi care ar duce la compromiterea libertății și independenței acestei universități”, se declară în comunicat.
Universitatea a fost deschisă în anul 1991, la scurt timp după prăbușirea comunismului și este un centru de cercetare în domeniul științelor sociale, cu programe conduse de profesori internaționali. Aceasta are acum peste 1.800 de studenți din aproximativ 100 de țări, inclusiv din Moldova. Sute de studenți au reacționat la această veste și au ieșit în stradă să protesteze, cerând guvernului să anuleze inițiativa legislativă.
Thousands Rally in Hungary in Support of Soros-founded University https://t.co/znmi9mQYJJpic.twitter.com/ZIuUOcBV1R
— The Voice of America (@VOANews) 2 aprilie 2017
Reacții au venit și din partea Comunității de absolvenți ai Universității Central Europene, originari din Republica Moldova, ce întrunește peste 130 de tineri care și-au continuat studiile la CEU.
Astfel, Comunitatea a decis să expedieze două solicitări în scris pentru a-și manifesta nemulțumirea față de noua inițiativă legislativă. Una din acestea este către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, prin care tinerii solicită să se ia o atitudine față de riscurile aferente situației, iar alta, către Guvernul Ungariei, prin care solicită retragerea amendamentelor din Parlamentul maghiar.
La începutul lunii martie, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur, a ținut o lecție publică la CEU și le-a vorbit studenților despre prioritățile politicii externe a Republicii Moldova, inclusiv despre continuarea parcursului integrării europene a țării noastre.