(infografic) Italienii, cei mai sănătoși cetățeni de pe planetă. Cine completează topul

2473

Italia, o țară dezvoltată care are o rată de somaj în rândurile tinerilor de 40%, are cei mai sănătoși cetățeni din lume, potrivit unei analize realizate de Bloomberg. Italienii se pot aștepta să trăiască peste 80 de ani, cu 30 de ani mai mult decât cetățenii din Sierra Leone, statul cu cea mai mică speranță de viață, relatează green-report.ro.

Specialiștii Bloomberg au analizat 163 de țări din întreaga lume, luând în considerare speranța de viață, cauzele deceselor și riscurile pentru sănătate (printre care, presiunea arterială, dependența de tutun, malnutriția și accesul la apă potabilă). Au descoperit că italienii sunt într-o formă fizică mai bună decât cetățenii americani, canadieni sau britanici, care beneficiază în prezent de economii mult mai puternice și prospere.

italienii-sănătoși

Topul este completat de Islanda, Elveția, Singapore și Australia. Pe ultimele locuri din top 50, se situează Slovacia, Barbados, Oman, Panama și Albania. România nu s-a clasat în top 50.

italienii-sănătoși-top-50

Potrivit studiului Bloomberg, italienii au foarte mulți doctori. Totodată, cea mai longevivă și și vizionată emisiune televizată este „Un doctor în familie”. Regimul alimentar contribuie și el, se pare, la starea de sănătate a italienilor. Faptul că mănâncă multe legume, fructe și alte alimente proaspete, adăugând mereu ulei de măsline, constituie un alt avantaj.

Cu toate că sunt cei mai sănătoși, italienii nu sunt prea fericiți. O arată un studiu realizat de ONU, care plasează Italia pe locul 48 din 155 de țări, la nivelul de fericire al populației.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente