(foto) Au luat prânzul și au vizitat Mănăstirea Agapia. Programul lui Pavel Filip și Sorin Grindeanu după ședința comună

deschide.md
Foto:deschide.md

Guvernele de la Chișinău și București se vor întruni pe parcursul acestui an într-o ședință comună, în întreaga componenţă, în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței de presă susținută de Premierii celor două state, Pavel Filip și Sorin Grindeanu.

Şefii Executivelor de la Chişinău şi Bucureşti au afirmat că discuțiile din cadrul ședinței în format restrâns au fost deschise, sincere şi constructive. În context, Premierul Pavel Filip a evidenţiat dialogul politic foarte bun între părţi şi cooperarea bilaterală în mai multe domenii de interes comun, inclusiv parteneriatul strategic în vederea integrării europene a Republicii Moldova.

Totodată, șeful Cabinetului de miniștri de la Chișinău a apreciat sprijinul constat acordat de România țării noastre, inclusiv împrumutul rambursabil în sumă de 150 milioane de Euro, accentuând că acesta depăşeşte mult valoarea bănească, fiind o mâna de ajutor şi un gest de încredere în momente de maximă importanţă.

În același timp, prim-ministrul Sorin Grindeanu a menţionat că România va susţine în continuare Republica Moldova în parcursul său european prin ducerea la bun sfârşit a proiectelor aflate în derulare, precum şi prin identificarea unor noi oportunităţi de cooperare bilaterală. „Vom susține acțiunile de stabilizare și consolidare a cadrelor instituționale de la Chișinău și ancorarea Republicii Moldova în cadrul european”, a declarat Sorin Grindeanu.

Şeful Executivului de la București a specificat că urmează o perioadă de consolidare a investițiilor române în Republica Moldova, inclusiv prin participarea oamenilor de afaceri români la procesele de privatizare care urmează să fie lansate de autoritățile de la Chișinău. „E timpul acțiunilor concrete, trebuie accelerat procesul de reformă și consolidate acţiunile de mai departe a parcursului european al Moldovei”, a spus Prim-ministrul României.

Astăzi, premierii Sorin Grindeanu şi Pavel Filip au lua masa împreună – după şedinţa comună de guvern – la Mănăstirea Agapia. Dejunul de lucru al miniştrilor din cele două Guverne a fost precedat de vizitarea Mănăstirii în care se află picturile realizate de Nicolae Grigorescu.

#. Photo credit: deschide.md 

deschidemd2

deschide 3

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente