Un tânăr și-a determinat iubita să ia un credit bancar, iar ulterior a jefuit-o

ArmoredTruckonFire
Foto:Houston Chronicle

Marți seara, o femeie în vârstă de 30 de ani a fost jefuită de 92.000 de lei, bani pe care aceasta îi luase în credit. Incidentul a avut loc la o bancă din sectorul Botanica al Capitalei, victima fiind jefuită chiar în momentul în care ieșea cu banii, iar cel care i-ar fi luat este chiar iubitul său.

Inspectoratul General de Poliție a menționat că întâmplarea a fost o schemă de escrocherie pusă la punct de concubinul femeii. Aceasta ar fi fost determinată să obțină un credit de la bancă pe numele său, în sumă de 92.000 de lei.

În momentul obținerii acestei sume de bani, la ieșirea din bancă a tinerei, doi prieteni ai concubinului au înscenat comiterea unui jaf, sustrăgând de la ea geanta în care se aflau banii.

Ulterior, tânărul de 26 de ani, împreună cu cei doi prieteni ai săi, sustrăgând geanta cu bani, au fugit într-o direcție necunoscută.

Actualmente, Poliția se află pe urmele celor trei infractori, pentru a fi reținuți și trași la răspundere conform legislației.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente