(foto) Ce au pregătit Brio, Malliny, Artizana, Move și Promesse pentru Moldova Fashion Days

16700269_373972732988427_4785304330935695185_o

Pentru a-și transpune ideile în creații și a ne surprinde cu un show de excepție, designerii autohtoni își petrec mai tot timpul în ateliere. În culisele Moldova Fashion Days e mare agitație, totuși, am reușit să le furăm câteva clipe celor de la Brio, Malliny, Artizana, Move și Promesse pentru a-i descoase de secrete. Ce i-a inspirat în procesul de creație, care este culoarea-vedetă a sezonului, detalii despre piesa de rezistență din colecția propusă sau ce obișnuiesc să facă înainte de defilare sunt câteva dintre întrebările la care au fost provocați designerii să ne răspundă.

Brio

Am fost inspirată de stilul anilor ’70, în special de ținutele mamei mele din acea perioadă. Culorile utilizate pentru colecția actuală, cum ar fi albastrul delicat, galbenul puternic, rozul pal, greenery sau culoarea nisipului ne duc cu gândul la o vacanță pe malul mării. Texturile sunt fluide și lejere, iar țesăturile sunt naturale (bumbac, in, mătase). Printul predominant este cel floral și dungile. În acest sezon, piesa de rezistență este topul! Acesta poate fi purtat atât peste o bluză sau o rochie cât și separat. Momentele de dinaintea defilării sunt cele mai emoționante, totuși, încerc să-mi păstrez calmul și să pregătesc modelele de ieșire.

1

 

Malliny

Inspirația o găsesc în trecut, atunci când frumusețea femeii era definită de grație, delicatețe și eleganță. Accentul îl punem pe elemente croșetate, stofe delicate și culori pastelate, cu aspect prețios. Nuanțele de roz, bej și lila sunt culorile predominante în colecția actuală. Piesa de rezistență a colecției este rochia croșetată manual, combinată cu organza și mătase. Pe ultima sută de metri fac ultimele corectări și mă asigur că fiecare rochie stă perfect.

1

 

Artizana

Primăvara aceasta este una mai special. Țesăturile au prins viață și au fost cele care au dictat siluetele, liniile, formele și contrastul textural și factural al fiecărui produs vestimentar. Paleta de culori a fost selectată, în așa mod, ca fiecare să se poată regăsi în colecția SS17 GT collection. Țesăturile cu printuri florale, selectate de către noi, scot în evidență feminitatea celei care o poartă. Au fost utilizate țesături naturale din lână, in și bumbac combinate cu țesături de nailon. GT collection este un brand specializat în vestimentația atât feminine, cât și masculină, de aceea, piesa de rezistență pentru care am optat este geaca de puf. Înainte de defilare, se verifică ultimele detalii, astfel încât ținutele să fie integre și complete! Sau mai bine spus, ne asigurăm ca totul să fie impecabil.

Artizana 2

 

Move

Sursa de inspirație pentru brandul nostru, de fiecare dată, este natura. Suntem inspirați de vegetație și de prospețimea pe care aceasta o reflectă. Noi întotdeauna folosim mătasea naturală drept una din stofele de bază pentru colecțiile noastre. Avem diverse structuri și culori ale acesteia, ca de obicei – pictate manual. Predomină culorile calme, inspirate din vegetație și natură, dar avem și accente tari – fiți cu ochii pe noi și veți vedea. Piesa de rezistență a colecției noastre este, cu siguranță, rochia de seara, pictată manual! Înainte de defilare, ajutăm modelele să se îmbrace în cea mai mare grabă.

1

 

Promesse

Sursa noastră de inspirație este o calitate râvnită de femei, care trebuie dezvoltată și menținută în continuu. Dacă încă nu v-ați prins, vorbim despre încredere. Încrederea este cea care o face pe femeie frumoasă, specială și sexy, astfel ea singură devine o sursă de inspirație. Culorile care domină colecția sunt griul, rozul, bleu-ul pastelate. Piesa vestimentară care a consacrat colecția este rochia de vară, lungă, cu volane. Cu 10 minute înaintea show-ului ne calmăm cu gândul că ne-am dat toată străduința ca totul să iasă bine și ne spunem cuvinte de încurajare, iar, în continuare, colecția își capătă propria viață. E asemenea unui ritual, ca cel în care copilul ajuns la majorat pleacă de acasă cu încrederea că va reuși și va avea succes.

1

Moldova Fashion Days dă jos cortina! Ce au de zis cei de la Vasconi, Zorile, Mallena, Ludmila Storojuc sau DiVero despre ținutele exclusiviste, create cu dragoste şi pasiune? Stay tuned! Revenim cu mai multe detalii, poze şi impresii.

Parada modei autohtone – Moldova Fashion Days – va avea loc pe 25-26 martie 2017, în showroom-ul Land Rover, Jaguar, Volvo, situat pe strada Dmitrie Cantemir 14, în Chișinău. Biletele pot fi procurate pe www.iticket.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente