Natalia Gârbu este o tânără din Strășeni care a pornit un proiect fotografic – #ElegantZebra – în care încearcă să se arate pe ea în diferite ipostaze, atât cu pretenții intelectuale, cât și pline de prostie.
Vedeți aici aventurile de la nașterea #ElegantZebra
„We all think in black and white (which is wrong or maybe not), we are and angels and demons, beauty and ugliness, truth and lie, coffee and milk, God and evil, love and hate etc.
Când acceptăm și partea bună și partea rea, noi ne acceptăm pe sine. Și în acest joculeț, eu vreau să-mi arăt și slăbiciunea și puterea, și prostia și frumosul, pentru că toate astea fac parte din mine. Așa eu ies din propria frică și arăt ceea ce ascund. Iaca așa o fișcă. Îs o zebră dintr-un Strășeni, zebră care e un amestec de țăran, cu pretenții intelectuale și fleur de glamour franțuzesc cu corji de răsărită la gură”, spune Natalia pentru echipa #diez.
Iată ce spune Natalia în proiectul #ElegantZebra (pe care puteți să-l urmăriți live aici)
#1. De 8 martie
Azi – sărbătoare. Azi la magazinul de lângă casă – rând. Azi Galina Arhipovna, vânzătoarea de la magazin, fostă bibliotecară, îi îmbrăcată frumos, fardată și rujată în roz aprins. În fața mea – Gheorghe, un bărbat, care în copilăria mea era campion la Judo, dar cumva anii 90 atât de tare l-au mâhnit, că toate medaliile au fost schimbate pe sticle de vodcă.
Gheorghe, când vede că îi vine rândul, își îndreaptă spatele și își drege vocea, de parcă amuș-amuș va striga sonete și cântece de felicitare.
– cu 8 martie, Galina Arhipovna! Dă-mi te rog de sănătate un 50… că ni se usucă sufletul și nu am niciun ban. Galina Arhipovna ca Medusa care l-o văzut pe Perseus, foc și pară, i-a arătat în gesturi metaforice locul fiziologic în care trebuie să meargă Gheorghe, în cazul în care va insista.
– Te rooog…
– Gheorghe, am zis nu. Da când zic eu nu ap înseamnă nu!
Galina Arhipovna l-o pus pe gânduri.
– Am înțeles, o zis Gheorghe și o ieșit.
Ap așa să fie, nu să fie nu, justiția să fie justiție, să avem înțelepciunea să ne focusăm pe ceea ce contează și să nu ne temem de cuvântul „feminism”. Pentru mine el înseamnă, înafară de terminologii complicate, dragoste, respect unii față de alții și SOLIDARITATE.
#2. Stiți acel feeling, când îți vine inspirația să scrii mesaje noaptea, după un pahar-două-trei. Sau și mai rău, fără pahare, doar cu lacrimi până la genunchi și cu mantre de tipu’ „de ce asta anume mie mi se întâmplă ” „cu mine iaca tot timpul așa”, „takaya vsea krasivaya-umnaya-talantliv
Și scrii-ștergi-scrii-ștergi,
Eu îi trag o palmă imaginară și îi povestesc cum e construit universul meu, cum eu îi mulțumesc, îl iubesc și am încredere în el, cum eu fugăresc orice jăle de sine și încerc să lucrez tare mult ca să obțin ceea ce vreau, ca să nu plâng de nedreptate mai târziu.
Așa că, dragă prietene, fiecare dată când te jălui pe ceva, te roog, dă-ți o palmă. Rapid, din tot sufletul, și apucă-te de lucru.
#3. Când eram la liceu, un coleg de clasă mi-a șoptit un secret la ureche, precum bustul lui Ștefan cel Mare, din parcul nostru, este făcut din monumentul lui Lenin. Din argintiul Lenin – în auriul Ștefan. Așa de repede schimbat, încât și florile, odată pentru Lenin, au fost lăsate ca estafetă lui Ștefan. Am mers să investigăm și parea să nu fie adevărat, însă acest mit mă încântă până acum.
Mit despre o trăsătură națională atât de omniprezentă.
Și da, cât de Ștefani n-am părea, falnici, aurii și curajoși, da’ undeva acolo, sub mustață și coroană, zace un Lenin, așa, argintiu, zâmbăreț și ascuns.
#4. Dumnezeu ia o bobiță dintr-un strugure și-i zice:
– Hai, tu ai să fii Natalia, Natalia Gârbu, cu â din a. Eu am să te rostogolesc pe această masă, iar tu acum să-ți alegi încotro vrei să ajungi. Bine?
– Da, hai!
Eu aleg colțul stâng de sus și încep să mă rostogolesc, un an, doi, trei, douăzeci, treizeci. Până când văd de mai departe minunatul colț în care trebuie să ajung și țip isteric:
– Aaaalo, dom’le cu strugurele, eu văd destinația, da’ micșorați vinteza că pot cădea!aaaaaaloooo…
El mă aude și cu voce blândă, un soi de mix de mamă și Paul McCartney, îmi cântă la ureche: „let it beee, Natalia-Gârbu-cu-â-din-a, let it beee” nu-ți fie frică, ai încredere în mine, în tine, în Univers.
și îmi mai dă un bobârnac, așa, pentru profilaxie.
În acel moment, după bobârnac #șnormal, eu înțeleg că tot ce contează este aici și acum. Durerea unui bobârnac contează, ca să nu-l mai repeți, de exemplu. Savurează, Natalia-Gârbu-cu-â-din-a, savurează acest proces de rostogolire, pentru că mâine… da’ ce-o fi mâine? Da fie ce-o fi.
-Xaxaxa!!1 râde bărbosu’.
-Xaxaxa!!1 râd eu.
Afară ninge și eu scot telefonul din geantă. Eu văd 76 de mesaje, o prietenă-bobiță cu flori și baloane la poartă și eu-s fericită. Fericită acum și aici.
Mulțumesc!
#5. Părsonal, demult le caut și în sfârșit, le-am găsit. Așa gingașe, elegante, moldave. Lebede. Trei.
#6. Iarna e despre răbdare și anemie, despre magie și țitramon, e despre cotlete și tărie de caracter, despre jin și gin. E despre ciorapi de lână și cacao cu lapte.
Iarna e despre acel concert de pian, unde auzi degetele pianistului care cad pe clape, de parcă ar fi niște prune care se lovesc de sol. Știți acest sunet? Plomp!
Iarna e despre ninsoarea, în care fiecare din noi se simte singur.
E despre întâlnirea cu noi adevărați.
Despre moarte pentru înviere.
Despre suflet.
#7. Primul ca-cadou care l-am primit anul ăsta a fost un cub cu „da/nu” și o sticlă pe care scria „pu curaj”.
Tare bun ca-cadou. Tare bun plan al Universului pentru 2017!
Cu sărbătorile, în sfârșit, trecute, prieteni!
Hai și ne-om juca de-a viața, că suntem prea serioși nuș cum și prea importanți.
Da ori ba?!
#8. – Bonjour! mă salută un el în troleibuz.- Sunteți flanțuzoaică? zâmbește flirtăreț flanțuzoiul.
– Nu, nu-s ea. Bonjur! și pronunț „r”-ul cu așa o intensitate, încât să-i fie clar: dacă și am avut azi vreun zâmbet pe față, ap precis l-am pierdut undeva pe strada Muncești.
Da’ la urma urmei care zâmbet, monșăr?! Aici bezpredel, mentalitate, catastrofă și deficit. În țara asta numai internetul merge bine. Iaca acolo și zâmbesc.
