Organizatorul concursului „O Melodie Pentru Europa” – Compania „Teleradio-Moldova” anunţă că interpretul Boris Coval s-a retras din concursul Eurovision Song Contest 2017. Astăzi, printr-o cerere, Boris Covali a informat organizatorii că, din motive personale, nu va putea fi prezent la următoarele etape ale concursului şi roagă să fie exclus din concurs.
Conform regulamentului, în etapa finală accede piesa „On thought away”, interpretată de Liuba Doga. Decizia a fost luată în urma votului deschis al juriului.
Organizatorii anunță că la data de 15 februarie, ora 11:00, în incinta televiziunii publice Moldova 1, et. 2, sala de şedinţe (șos. Hâncești, 64), vor avea loc tragerile la sorţi, privind ordinea de evoluare a participanţilor în cadrul Preselecţiei Naţionale pentru Eurovision 2017. Sunt invitaţi toţi participanţii sau delegaţi ai acestora precum şi reprezentanţii mass-media.
Finala Naţională Eurovision 2017 va fi organizată la 25 februarie 2017, precedată de o semifinală pe 24 februarie 2017.