În această dimineață, la ora 06.33, Serviciul 901 a fost alertat cu informația că pe strada N. Testemițeanu 20/1 din orașul Durlești s-a produs un incendiu. La fața locului, au intervenit trei autospeciale, echipele stabilind că de foc este cuprins interiorul unui apartament de la etajul trei al unui bloc locativ.
Proprietarul a fost cel care a anunțat despre incendiu, ieșind din locuință, fără să aibă de suferit. Echipele de salvatori au evacuat și o femeie cu un copil, care se aflau la etajul patru al aceluiași bloc, pentru a fi evitat orice pericol.
Alte apartamente nu au fost afectate, iar localizarea incendiului a fost dată la ora 07.16. S-a constatat că de foc a fost afectată o suprafață de aproape 20 metri pătrați, surafață ce o constituie interiorul apartamentului în care a izbucnit incendiul și balconul acestuia. Urmează să fie cercetate circumstanțele și cauza acestui incendiu de către angajații Serviciului Situații Excepționale.