În cadrul ședinței Parlamentului din 24 octombrie, s-a dezbătut în primă lectură proiectul de lege privind modificarea Legii privind actele de stare civilă.
Certificatele de naștere nu vor mai conține rubrica „apartenența etnică” sau naționalitatea părinților copilului, iar naționalitatea sau apartenența etnică a copilului se va înscrie la cerere acestuia, în baza declarației pe propria răspundere, după împlinirea vârstei de 16 ani. Prevederile se conțin în proiectul de lege privind modificarea Legii privind actele de stare civilă, ce a fost dezbătut astăzi în prima lectură în Plenul Parlamentului.
Conform Bloguvern, certificatul de naștere are menirea să probeze nașterea unei persoane de către persoane concrete și să furnizeze date aferente faptului juridic al nașterii și înregistrării de stat. Astfel, prezența informației privind apartenența la o națiune sau grup etnic a părinților în actul de naștere al copilului nu-și găsește justificarea”, se spune în nota informativă la prezentul proiect legislativ.
Pentru realizare prevederilor Legii va fi nevoie de circa 4500 mii formulare de certificate de tip nou.