(foto) Doi tineri au fost reținuți după ce au ascuns armă de vânătoare în zăpadă

1

Polițiștii de frontieră au prins doi tineri, în timp ce încercau să camufleze în zăpadă o armă de vânătoare, deținută ilegal. Angajații Poliţiei de Frontieră „Giurgiulești-1” au observat pe timp de noapte, două persoane care se deplasau spre frontiera de stat. Imediat, după detectarea persoanelor, a intervenit grupa operativă pentru reținerea acestora.

Incidentul a avut loc în data de 10 ianuarie curent, în jurul orei 13:00, pe direcţia Giurgiulești – Reni. La somarea polițiștilor de frontieră de a se opri, indivizii și-au continuat deplasarea, însă după acțiunile de căutare, aceștia au fost prinși în flagrant, în timp ce încercau să ascundă o armă de vânătoare sub stratul de zăpadă.

În urma cercetărilor, angajații Poliției de Frontieră au stabilit că cei doi moldoveni sunt locuitori ai satului Giurgiulești, raionul Cahul, cu vârstele cuprinse între 24 și 35 de ani.

Pentru că se aflau în zona de frontieră fără avizul prealabil al polițiștilor de frontieră și fără acte de identitate, aceștia au fost trași la răspundere contravențională, cu amendă în mărime de 20 u.c. fiecare.

De asemenea, s-a stabilit că unul dintre indivizi deținea arma de foc ilegal, cazul dat fiind examinat în continuare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.

1

2

viber-image

viber

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente