Ministerul Culturii inițiază, începând cu 14 decembrie 2016, consultarea publică a proiectul hotărârii de Guvern privind edificarea în oraşul Cahul, a monumentului în memoria victimelor Holocaustului.
Proiectul Hotărârii de Guvern a fost elaborat în conformitate cu prevederile art.7 alin.(1) din Legea monumentelor de for public nr.192 din 30 septembrie 2011(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 197-202, art.569), în baza deciziei pe acest subiect a Consiliului orăşenesc Cahul, nr. 8/28(13/28)-XXV din 10.11.2016.
Monumentul în memoria victimelor Holocaustuluiva fi edificat în scuarul din preajma blocului locativ nr. 37 de pe str. Ştefan cel Mare, pe locul fostului ghetou, care a existat în or. Cahul în perioada celui de-al doilea Război Mondial.
Cheltuielile pentru lucrările de proiectare şi edificare a monumentului, precum şi lucrările de amenajare complexă a terenului aferent vor fi acoperite din surse financiare din contul Asociaţiei Evreilor din Moldova – foşti deţinuţi ai nazismului şi a Centrului Evreiesc de binefacere „HĂSĂD IEGUDA”.
Proiectul hotărârii de Guvern a fost plasat pe data de 14 decembrie 2016, pe pagina web a Ministerului Culturii spre consultare publică, la rubrica Transparență decizională/Proiecte de decizii.
Recomandările privind proiectul în cauză pot fi expediate până la data de 27 decembrie, curent, în adresa Ritei Garconița, consultant principal, Direcția patrimoniu cultural, tel.: 022 238 067, e-mail: [email protected].