În Statele Unite adevărul poate părea mai ciudat decât ficțiunea în ultimele zile, iar faptul că emergența politică a lui Donald Trump – care a culminat cu câștigarea Casei Albe – a fost prevăzută, mai în glumă, mai în serios de câteva seriale și producții de televiziune încă de acum câțiva ani, nu face decât să întărească convingerea că iată, viața bate filmul, scrie Agerpres.
În anul 2000, un episod din celebrul sitcom animat „The Simpsons” (Familia Simpson), denumit „Bart to the Future” (un joc de cuvinte între numele personajului Bart Simpson și seria de filme SF „Back to the Future” — Înapoi în viitor), prezintă America așa cum a rămas după mandatul prezidențial al lui Donald Trump.
În episod, Bart Simpson își imaginează cum va fi viața sa la maturitate, iar Lisa Simpson, sora lui Bart, devine „prima femeie heterosexuală președinte al Americii” și preia mandatul de la președintele Trump. „După cum știți”, se adresează ea echipei prezidențiale din Biroul Oval, „am moștenit o prăbușire bugetară de la președintele Trump”. Lisa Simpson își întreabă consilierul cât de prost au putut merge lucrurile în anii de guvernare Trump, de a ajuns ca țara să fie „falită”, în condițiile în care regimul mogulului imobiliar transformat în președinte a investit în copii americani dar „a obținut o generație de super-infractori super-puternici”.
Ceea ce în urmă cu 16 ani părea o distopie fantezistă s-a dovedit a avea valoare de avertisment pentru americani, după cum spuneau creatorii episodului pentru publicația The Hollywood Reporter în urmă cu câteva luni, pe când eventualitatea ca Trump să câștige Casa Albă părea să aibă șanse mici să se transforme în realitate.
„Ceea ce este important este că Lisa își începea mandatul prezidențial într-o perioadă în care America ajunsese la fundul sacului, acolo unde o lăsase fostul președinte Trump”, a susținut Dan Greaney, scenaristul episodului profetic. „Am dorit să o confruntăm pe Lisa cu probleme peste puterile ei (chiar dacă era președintele Americii) și astfel era necesar ca înaintea ei totul să meargă cât mai prost cu putință și de aceea ne-am gândit că Trump ar fi fost președintele perfect pentru a crea aceste probleme”.
O potențială președinție a lui Trump li s-a părut scenariștilor, în anul 2000, drept un pas logic pentru a crea în show-ul lor premisele falimentului american. Alegerea personajului Trump drept președintele care a dus America pe fundul prăpastiei „corespundea viziunii unei națiuni care a înnebunit”.
Cinsprezece ani mai târziu, după ce Trump și-a anunțat candidatura, replica realizatorilor „Familiei Simpson” a venit sub forma unui scurtmetraj „Trumptastic Voyage” (Călătoria trumptastică) în care este ridiculizat omul politic Trump (și mai ales podoaba sa capilară).
Donald Trump s-ar afla și la originea personajului Biff Tannen din seria „Back to the Future”, scenariștii acestei serii susținând că s-au inspirat de la mogul pentru a crea personajul negativ dar ilar al celebrei trilogii din anii ’80. Spre exemplu, în al doilea film al seriei, „Back to the Future II”, Biff devine „unul dintre cei mai bogați și mai puternici oameni din America” după ce a trișează la jocuri de noroc și își clădește „un vast imperiu” denumit Biffco. Apoi reușește prin lobby să legalizeze jocurile de noroc și-și construiește un uriaș hotel-cazinou. La lansarea acestui film, în 1989, Trump era deja cunoscut ca mogul imobiliar și proprietar de cazinouri.
Intervievat în urmă cu un an de publicația Daily Beast, co-scenaristul Bob Gale a confirmat că s-a gândit la Trump când a creat personajul Biff Tannen. „Ne-am gândit la el când am făcut filmul! Dacă vă uitați din nou la partea a II-a (a seriei) este o scenă în care Marty se confruntă cu Biff în biroul celui din urmă și în scenă apare și un uriaș portret al acestuia. La un moment dat, personajul Biff pozează exact ca în portret”, a povestit el. În film, Biff se folosește de profiturile obținute cu cazinoul pentru a răsturna ierarhiile în Partidul Republican și pentru a-și deschide drumul spre putere, proces în care își transformă orășelul de origine, Hill Valley, într-un „teritoriu distopic al fărădelegii, unde predomină huliganismul iar orice opoziție este înlăturată”. În plus, Biff dorește să fie considerat „cel mai mare erou popular american în viață”.
Într-un alt scurtmetraj animat realizat în cursul acestui an, creatorii „The Simpsons” îl prezintă pe Homer Simpson din perspectiva americanului care nu știe dacă să voteze cu Donald Trump sau cu Hillary Clinton. Homer se culcă și visează ce ar face fiecare dintre aceștia după ce s-ar muta la Casa Albă. Președintele Trump apare în pat, la Casa Albă, iar telefonul sună la ora 3 dimineața. Lângă Trump se află o carte cu titlul „A. Hitler: Marile Discursuri”.
„Nu pot acum! Sunt pe Twitter!” țipă Trump deși e singur în dormitor. El respinge apelul și apoi continuă să tasteze ceva pe ecranul telefonului mobil: „…și (senatorul de Massachussetts) Elizabeth Warren trimite prea multe tweet-uri. Bine că am exilat-o!”. Apoi răspunde la telefon: „Oh, și să-mi pui numele pe memorialul Lincoln, obligă-l pe (guvernatorul de New Jersey) Chris Christie să mănânce un vierme doar ca să ne distrăm, desființează NATO și fă-mi o omletă pe o farfurie de aur”.
Apoi sună clopoțelul pentru a chema o echipă de specialiști în machiaj care îi injectează botox și îi spoiesc fața în portocaliu și își așează un cățeluș lățos pe cap pe post de perucă. Telefonul sună din nou:
„E prea târziu? Flota chineză înaintează? Ridicați încă un zid! DA, EVIDENT CĂ ÎN OCEAN, FRAIERE!”.
Nu ne rămâne decât să sperăm că de această dată viața nu va surclasa complet filmul și că talentul de oracol al scenariștilor se va limita doar la alegerea lui Trump președinte, situațiile descrise după ce acesta ajunge la Casa Albă rămânând niște simple fantezii și exagerări.
