Atenție! Pe traseele din țară au apărut noi panouri informative adresate şoferilor

14915016_1842129826058600_26636931_n

În ultimele 2 zile, pe traseele naţionale au fost montate 23 de panouri informative privind prevenirea accidentelor rutiere. Mesaje precum “Fii altfel – redu viteza de deplasare”, „Fii altfel – nu consuma alcool la volan”, „Fii altfel – asigură-te înainte de a depăşi” şi „Fii altfel – acordă prioritate pietonilor” pot fi observate pe panourile adresate conducătorilor auto şi motocicliştilor, ce conţin atenționări cu privire la cauzele şi condiţiile care determină producerea accidentelor rutiere.

Acestea au scopul de a-i determina pe șoferi să nu conducă cu viteză excesivă, în stare de ebrietate precum și să acordare prioritate pietonilor.

Menționăm că, pentru promovarea regulilor de circulație şi evitarea comiterii accidentelor rutiere cu consecinţe tragice, Inspectoratul Naţional de Patrulare al IGP în parteneriat cu Agenția de publicitate „Vendostar”, de la începul lunii octombrie 2016 până în prezent, au montat 43 de panouri informative care îi îndeamnă pe şoferi să fie mai atenţi atunci când se află în trafic.

De remarcat că, pentru evitarea accidentelor fatale pe trasee, INP vine cu atenționări care au drept obiectiv atenționarea şoferilor să dea dovadă de maximă prudenţă şi atenţie la volan.

14915016_1842129826058600_26636931_n

14914997_1842129812725268_1402087031_n

14958443_1842129836058599_816956216_n

14937016_1842129832725266_497442664_n

14937147_1842129839391932_25421831_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente