(foto, video) Ignite Chisinau revine pe 10 noiembrie cu 18 istorii de eșec care inspiră

14102723_1738595839712136_6175282360234111032_n

Pe 10 noiembrie, echipa Ignite Chișinău organizează un nou eveniment cu genericul „Failure Stories”. În cadrul evenimentului vei asculta 18 istorii memorabile, prezentate fiecare în cinci minute, care te vor convinge că un eșec nu este sfârșitul lumii, ci dimpotrivă, o sursă de inspirație. Despre scopul evenimentului și despre așteptări, aflăm mai multe de la Traian Chivriga, unul dintre organizatorii proiectului.

Traian, de ce Chișinăul are nevoie de Ignite, când deja avem TEDx?

Pentru că TEDx are nevoie de Ignite. O competiție sănătoasă provoacă jucătorii să fie creativi și să-și îmbunătățească produsul. Din aceasta publicul are doar de câștigat. TEDx-ul este ca un film lung, elitist, serios, pe alocuri greoi, solid, creat după foarte multe rigori și standarde, unde spectatorul trebuie să fie real pregătit pentru un tour de force, pe când Ignite este un film rebel, scurt, cu un tempou rapid, ce nu-ți dă voie să te plictisești, lejer, cu glume, câteodată hazlii, câteodată nu, un fel de film pe care l-ai privi cu prietenii.

 

14051564_1737344039837316_5062784156642073419_n

De ce ați ales tema „Istorii de eșec”?

Pentru că per asamblu, noi, moldovenii, ne temem de eșec, și anume din această cauză noi nu riscăm, noi nu încercăm să schimbăm lucrurile.

  • Pentru că unul din trei antreprenori crede că eșecul este un prilej de învățare, ceilalți cred că este ceva rușinos, că asta afectează cariera și viitorul.
  • Pentru că 86% din populație cred că țara merge într-o direcție greșită și noi tot mergem în direcția ceea, și nu știu de ce nu ne oprim, și nu o luăm pur și simplu în altă direcție.
  • Pentru că spectatorii pot să învețe din greșelile făcute de alții și nu numaidecât să le facă ei înșiși.
  • Pentru că Istoriile de Succes sunt plictisitoare și nu pot fi repetate.

Respectiv, noi aducem speakeri care o să vorbească foarte direct și sincer despre provocările lor din trecut și o să arate ce au învățat, și cel mai important, vor demonstra că un eșec nu este sfârșitul lumii, ci dimpotrivă, un nou început și o sursă de inspirație pentru alții.

 

14064286_1737340763170977_2783910288356897110_n

Nu-ți pare riscantă tema aleasă în contextul imaginii negative ce înconjoară noțiunea de eșec?

Când eram la școală, profesoara de limbă și literatură română a insistat să citesc „Clopotnița” de Ion Druță, unde este prezentă această secvență repetitivă, „Las’ că-i bine, Ioane… Las’ că-i bine, Ioane”. Acest „las-că-i-bine” mioritic ne-a făcut festa timp de 25 de ani, împingând societatea noastră într-o veșnică căutare de stabilitate, liniște și inacțiune.

Ignite Failure Stories dorește să retrezească spiritul de luptător în fiecare dintre noi, și eu nu prea văd aici o ambianță negativă. Mai mult decât atât, noi vedem o alură încurajatoare, pentru că să vorbești despre greșeli și eșecuri este un lucru foarte curajos și aici țin să aplaud speakerii noștri pentru acceptul lor. Echipa de speakeri, apropo, va fi anunțată curând. Ea poate să dea tonul discuției publice pe viitor, astfel încât, poate avem și noi norocul să vedem un lider local la televizor acceptând că a greșit și cerându-și scuze pentru acțiunile lui.

Pe 10 noiembrie, vor fi două luni și 10 zile de la prima ediție, nu este un pic prea mare frecvența de organizare?

Ignite Failure Stories a fost inclusă ca parte componentă la Startup Week, o inițiativă globală sub egida Techstars, organizată în perioada 7-11 noiembrie, creată să impulsioneze inovația și să consolideze ecosistemele antreprenoriale din țările în care are loc.

De ce trebuie să venim la eveniment? 

Pentru că promitem: 18 speakeri curajoși. Nouă femei și nouă bărbați. Prezentări de cinci minute. Multe fail-uri. Mai multe glume. Lecții de învățat. Puțină speranță. O să fie frigușor, dar faptul că o să vezi prieteni și cunoscuți în sală o să te încălzească. Dacă ai protestat împotriva planului de demolare a cinematografului Gaudeamus, ai ocazia să afli pentru ce ai protestat fiind spectator în sala cinematografului. Networking plăcut la sfârșitul evenimentului.

 

14054969_1737340863170967_5048873102484781345_n

Promitem că la final te vei gândi că poate este timpul să mai încerci o dată.

Pagina de Facebook a evenimentului o găsești aici.

Ignite Failure Stories este organizat de iHUB Chișinău, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC şi Tekwill cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC”.

Taguri: #USAID Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente