Iurie Leanca, Președintele PPEM și a Consiliului parlamentar pentru integrare europeana, a avut ieri, 29 august 2016, la Sofia întrevederi cu Președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev și Prim-Ministrul acestei țări, Boyko Borissov. În cadrul acestor discuții a fost efectuat un schimb de opinii pe subiectele relevante de pe agenda relațiilor bilaterale, evoluțiile din ambele țări, provocările regionale.
O atenție deosebită a fost acordată situației etnicilor bulgari din Moldova, integrării comunității bulgare în societatea moldovenească, dar și asupra unor aspecte ale sistemului educațional în instituțiile de învățământ, în care un șir de obiecte se predau în limba bulgară. Conducerea Bulgariei s-a angajat să susțină și în continuare finanțarea unor proiecte cu caracter socio-economic și educațional în localitățile din raionul Taraclia.
Totodată, în cadrul întrevederilor au fost discutate și subiectele care țin de intensificarea relațiilor moldo-comunitare, implicarea mai activa a UE în procesele de reformare a justiției și luptei împotriva corupției din Republica Moldova, susținerea de către Sofia a extinderii UE spre Est. Liderii bulgari au subliniat că integrarea europeană a Republicii Moldova și reformele aferente acestui proces nu au alternativă. În vederea continuării dialogului pe aceste subiecte de o importanță vitală pentru țara noastră, părțile au convenit ca în scurt timp o delegație, compusă din europarlamentari bulgari dar și membri ai parlamentului bulgar, să efectueze o vizită la Chișinău.