Premierul Iurie Leancă susține că vizitele oficialilor europeni la Chișinău sunt o expresie a încrederii pentru noua guvernare. Declarația au fost făcută în cadrul unei emisiuni de la Prime.
,,Acțiunile executivului le piermit europenilor cu o anumită doză de încredre să reia procesul pe care l-am avut până la criza politică și să ne axăm pe obiective clare care vizează intresele populației. Important este că europenii sunt deschiși, interesați și suficient de mobilizați ca Republica Moldova să reușească” , a declarat Iurie Leancă.
De asemenea, premierul a subliniat că UE în această perioadă a investit în RM, chiar și prin aceste vizite, aceasta este o expresia a încrederii în guvernarea și fiecare va avea o încărcătură concretă.
,,Cred că am reușit cu toții să înțelegem la nivel intelectual ce nu a fost bine la fosta guvernare și să facem așa încât să ne axăm pe ceea ce contează -interesele cetățenilor”, a mai comunicat prim-ministrul.
Directorul Institutului de marketing si sondaje IMAS-INC Chisinau, Doru Petruti a precizat că vizita la Bruxelles reprezintă o primă schimbare benefică pentru actualul Guvern. Totodată, a remarcat faptul că premierul a ales o politică etapizată, ceea ce este îmbucurător, însă unul din riscuri ar putea fi așteptările prea mari.
Reamintim că săptămâna trecută Iurie Leancă a efectuat o vizită de lucru la Brruxelles unde s-a întâlnit cu oficialii europeni.