Campania „Oameni buni”, creată de regizorul Eugen Damaschin, a apărut pe platforma celor mai bune reclame din lume

1
Foto:colaj foto

Un spot video, produs în Moldova, a apărut pe platforma Ads of the World, care adună cele mai bune reclame din lume, ceea ce este și cel mai înalt indice al creației publicitare din lume. Este vorba despre proiectul video din cadrul campaniei sociale „Oameni buni” realizat de către regizorul  Eugen Damaschin, directorul Milk Films din Moldova.

Filmulețele au fost lansate pe 7 iunie 2016. Replicile precum „Ce vezi în imagine? O femeie sau un laureat al premiului Nobel?” sugerează un mesaj care vine să sensibilizeze opinia publică față de asigurarea egalităţii și să popularizeze Legea 121. Personajele cheie ale spoturilor sunt personalități precum: Marie Curie; Stephen Hawking; Freddie Mercury; Budulai, eroul interpretat de Mihai Volontir. Exemplul acestora demonstrează faptul că „Oamenii buni” sunt apreciați pentru activitatea lor, nu pentru că sunt: femei, persoane cu dizabilități, gay sau romi.

„Oameni buni” este o campanie de informare gândită și elaborată pe parcursul a câteva luni de muncă de echipele UNDP Moldova, Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii și Agenția de PR Action Global Communications. Campania este parte din proiectul „Susținerea Instituțiilor Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Omului”.

Tot Eugen Damaschin este realizatorul spoturilor video în campania „Fără frică”, campanie organizată pentru a susţine drepturile persoanelor din comunitatea LGBT. În această campanie, spotul video redă procesul în care un om poate să scape de propria frică sau de propriul pătrat negru. „Frica de azi, frica pentru mâine. Frica de ei, de tine…Din frică pot mișca munții, dar și ucide tot ce mă înconjoară.”

Ideea campaniei aparține agenției de comunicare Fabrica de imagine, care în urma cercetărilor a depistat că unul dintre sentimentele care-i unește pe cetățenii Republicii Moldova este frica – frica față de viitorul copiilor, frica de sărăcie, frica de a rămâne în țară, frica de a pleca din țară etc.

Mai jos vizionați spoturile sociale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente