Pe #diez lansăm un proiecțel nou împreună cu Anastasia Taburceanu. Astfel ne vom plimba prin locuri mai diferite și puțin cunoscute din Chișinău, și vom încerca să aflăm mai multe despre ele.
„Chișinăul meu poate fi un oraș în care să te lași rătăcit. Chișinăul meu are străzi pavate (chiar dacă de cele mai dese ori pavajul iese la suprafață printre asfaltul spart), sau străzi pe care niciodată nu a ajuns nici pavajul, nici asfaltul, care crează labirinturi și te pot înghiți” spune Anastasia.
Vedeți mai jos plimbarea Anastasiei pe str. Sfântul Ilie #41
În una din zile parcurgeam același drum pe care îl făcusem de foarte multe ori deja, atunci însă pentru prima dată am văzut ulița.
O ulicioară pietruită, care nu părea să ducă undeva anume și care era umbrită de tufișuri haotice (ca să nu zic sălbatice pentru că ne alfăm totuși în centrul capitalei). După doar câțiva pași am văzut o zidărie albă – o clădire cuminte, odinioară impunătoare, stă împrejmuită de un gărduț de scânduri. Din acoperiș îi țâșnește un soi de turn din sticlă, parcă străin clădirii.
Am tot înconjurat casa, pe stânga fără gard stă ghemuită de curtea imensă a Bisericii Creștine Evanghelice Baptiste. Pe aceeași aripă a casei se deschide o verandă, tare mică dar luminoasă din cauza mulțimii de geamuri care o inundă.
Ajunsă din nou în fața casei, am trecut de gard, mi-am lipit fața de geam și oprind cu palmele lumina am văzut un hol imens cu Steaua lui David zidită pe perete.
Casa este un important element al fondului construit din partea istorică a Chişinăului. Monument de arhitectură, a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea și era sediul unei sinagogi. În 1943 clădirea a fost naţionalizată, și pînă în 1954 a fost folosită în calitate de depozit de către editura de stat „Cartea Moldovenească”. În 1963 a fost luată în arendă de comunitatea evangheliştilor creştin baptişti.
Repertoriul monumentelor de arhitectură îmi spune că ” Arhitectura clădirii a fost influenţată de stilul modern, modificată în mai multe rînduri. Golurile ferestrelor au fost iniţial în arc în plin centru, în care mai târziu au fost instalate ferestre cu contur rectangular. În interior de-a lungul pereţilor de nord şi est şi în exterior, de-a lungul faţadei de nord, existau galerii, astăzi demolate.”
Strada Sf. Ilie este în partea de jos a orașului, acolo unde nu găsești două străzi paralele. Strada face o curbură te duce de la zidurile goale ale unei sinagogi, spre bucăți din alte două case, toate monumente de arhitectură de la începutul secolului al XXI-lea, după care spre o construcție sovietică și una contemporană nefinisată, te scoate pe un mal de pavaj vechi și te aruncă în hidoșenia orașului modern la o intersecție cu str. G. Bănulescu-Bodoni. E aproape incredibil că 50 de metri mai la vale stă liniștea cu câteva geamuri sparte, după un gărduț de lemn.
Cotrobăiește prin oraș, are să îți placă.
Text de Anastasia Taburceanu, mai multe din plimbările ei le vezi pe: Descoperiri Urbane
