Vocea care aduce faimă Moldovei: O discuție cu Dumitru Mîțu – tenorul de la Brio Sonores

mitu5
Foto:Facebook.com/ Dumitru Mîțu

Dumitru Mîțu este tenorul care încântă multe inimi cu vocea sa unică. Student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și unul dintre interpreții talentați ai trupei „Brio Sonores”, cunoscută atât la noi, cât și în România, Dumitru rămâne a fi un băiat carismatic și plin de viață, datorită șarmului său înnăscut.

Când muzica ți-a devenit necesară? Care au fost etapele de formare a tenorului Dumitru Mîțu?

Legătura mea cu muzica are o istorie foarte interesantă. Am avut mai multe încercări de a mă apropia de ea încă din copilărie, dar mereu au apărut obstacole de gen financiar. Am fugit de muzică și în perioada adolescenței, pe când eram student la Colegiul Politehnic dar, uite că nu am putut fugi departe. Am finisat Colegiul și repede la Academie, unde m-am îmbolnăvit definitiv de frumoasa maladie, pe nume muzica.

Photo Credit: Facebook.com/ Dumitru Mîțu
Photo Credit: Facebook.com/ Dumitru Mîțu

Trupa „BrioSonoris” are mulți fani. Te salută lumea necunoscută pe stradă?

Se întâmpla și mă bucur mult de aceasta. Atât timp cât ești apreciat de ascultător, exiști ca interpret.

Photo Credit: Facebook.com/ Dumitru Mîțu
Photo Credit: Facebook.com/ Dumitru Mîțu

Cum e publicul de la noi vs de cel din România?

Nu există diferențe. Am spus-o nu o dată și o voi spune mereu. Dacă muncești și te dedici în totalitate scenei în timpul concertului, să știi că succesul îți este garantat, publicul este foarte receptiv. Așa că trebuie să fii mereu pregătit pentru el!

Cum ar trebui educată o societate ca să știe aprecia muzica de calitate?

Perceperea calității vine cu interesul către arta. Atât timp cât vom analiza toate genurile muzicale în egală măsura, nu doar cea comercială, muzica de calitate se va evidenția de la sine!

Photo Credit: Facebook.com/ Dumitru Mîțu
Photo Credit: Facebook.com/ Dumitru Mîțu

Cu ce te ocupi în timpul liber? Ce hobby ai?

Pot spune ferm că muzica îmi este și domeniul de studiu, și muncă, și hobby. Îmi ia toată ziua, uneori și o bucată de noapte și nu mă supără deloc asta. Atât timp cât fac ceea ce-mi place, totul este la locul său.

Îți place să călătorești?

Sigur că DA! Nu cred că este cineva care ar spune nu. Un mare plus în viața unui interpret este posibilitatea de a calatori. Cu fiecare concert ai posibilitatea să-ți faci și o mică vacanță!

Photo Credit: Facebook.com/ Dumitru Mîțu
Photo Credit: Facebook.com/ Dumitru Mîțu

Ce întâmplare haioasă ai avut în timpul concertelor sau călătoriilor?

Nu există concert fără vreo întâmplare haioasă, dar cea mai memorabilă a fost când în timpul piesei s-a stins lumina, dar nu ne-am pierdut și am finisat piesa împreună cu publicul din sală a cappella – un moment de neuitat.

Cum e colaborarea voastră cu Alessandro Safina?

A fost o onoare să cântăm alături de el și o plăcere extraordinară. Am început studiile ascultându-l pe el în căști, ca ulterior să cântăm alături. Este o persoană foarte pozitivă și haioasă, nu era repetiție fără glume. Dar marele plus, desigur, este experiența acumulată alături de el.

Ce concerte mai urmează să aveți în timpul apropiat?

Avem o agendă full și asta bucură foarte mult, dar pentru detalii, cred că va fi mai ușor de abonat la pagina oficială de Facebook: Brio Sonores Official, unde postăm toate ieșirile noastre!

Text de Tatiana Besliu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente