Atribuții limitate pentru activitatea Guvernului care asigură interimatul

foto-_j0a9084

Guvernul care asigură interimatul va avea mai puţine competenţe şi atribuţii. Potrivit completărilor la Legea cu privire la Guvern, în cazul demisiei prim-ministrului sau alegerii unui nou Parlament, Executivul în exercițiu îndeplinește doar funcții de administrare a treburilor publice.

De asemenea, Cabinetul de miniştri în exercițiu va fi limitat în dreptul de realizare a politicii externe și de inițiere a proiectelor în domenii ce implică elaborarea și aprobarea unor noi programe de activitate.

Acesta nu va putea încheia tratate internaționale, iar până la depunerea jurământului de către membrii noului Executiv, prim-ministrul interimar nu va avea dreptul să propună remanieri guvernamentale, să numească sau să elibereze din serviciu persoane cu funcții de demnitate publică ori de conducere, inclusiv de nivel superior.

Noua redacție abrogă articolul cu privire la atribuţiile prim-ministrului interimar, potrivit căruia, acesta are aceleaşi competenţe ca un premier titular. Inițiativa ce stabilește competențele și activitățile interzise Executivului demisionar este în concordanță cu Hotărârea Curții Constituționale.

Amendamentele operate au fost elaborate în baza unei analize a practicilor în acest domeniu din România, Serbia, Germania, Olanda, Spania.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente