(video) Lidia Isac, reprezentanta Moldovei la Eurovision și-a prezentat videoclipul piesei „Falling Stars”

13055324_1115056088546773_8389982253068823893_n

Reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision, Lidia Isac, a prezentat videoclipul piesei „Falling Stars”, pe care o va interpreta pe scena de la Stockholm. Ea va evolua în prima semifinală, din 10 mai, cu numărul 3. Producătorul tinerei spune că spectacolul va fi minimalist, întrucât bugetul este mic. Atât interpreta, cât şi producătorul acesteia consideră că în acest an va fi foarte greu să ajungă în finală, transmite IPN.

Interpreta Lidia Isac a spus într-o conferinţă de presă că în acest an va fi mult mai complicat pentru Republica Moldova să ajungă în finală. Unul dintre motive fiind atât numărul mare de participanţi, cât şi faptul că România nu va participa la Eurovision şi nu va putea să susţină Moldova. În pofida acestui fapt, Lidia Isac, spune că se simte pregătită pentru evoluţia de pe scena din Suedia.

Referindu-se la videoclipul piesei, producătoarea acestuia, Corina Caireac a declarat că a fost realizat în doar zece zile. Prin acest videoclip, realizatorii au vrut să amintească compatrioţilor, dar şi să explice oamenilor din alte ţări că, din timpurile sovietice şi până de curând, Republica Moldova a fost parte a industriei cosmonautice, producând mâncare pentru astronauţi. Potrivit producătoarei, ideea videoclipul are legătură directă cu piesa, care se numeşte „Falling Stars”, ceea ce ar însemna stele căzătoare.

13100676_1116628595025944_1636174948355094315_n

Producătorul Lidiei Isac, Serghei Orlov, este şi el de părerea că în acest an va fi mult mai complicat pentru Republica Moldova să ajungă în finală, indiferent de piesa care va fi interpretată. Pe lângă numărul mare de participanţi la această ediţie a concursului muzical, un alt motiv pentru care fi greu de ajuns în finală ar fi şi faptul că Lidia Isac va ieşi pe scenă a treia dintre cei 18 participanţi. Serghei Orlov, însă, afirmă că vor încerca să aducă în scenă elemente interesante, care nu-i vor permite publicului să uite prestaţia scenică a reprezentantei Moldovei.

Pe scena Eurovisionului, Lidia Isac va apărea alături de un dansator. Interpreta va purta o vestimentaţie avangardistă, corespunzătoare piesei pe care o va cânta. Reprezentanta Moldovei va evolua în prima semifinală de la Stockholm, alături de alte 17 state, printre care Suedia, Grecia, Rusia, Cehia, Australia, Ungaria etc. Cea de a doua semifinală va avea loc pe 12 mai, iar marea finală pe 14 mai.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente