La 23 aprilie, în incinta Bibliotecii Academiei de Ştiinţe a Moldovei a fost organizată Gala Laureaților concursului național „Scrisoare mamei”, ediția a III-a. Acțiunea a fost deschisă de Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, șeful DGETS mun. Chișinău, care a subliniat că acest proiect este oportun și important pentru tinerii din țară în scopul consolidării familiilor, iar pe această cale – a întregii societăți. De asemenea, în cadrul activității, învingătorii au citit lucrările pentru public.
La concurs au participat 2 mii de tineri din țară, dintre care aproximativ 1600 – la limba română și cca 400 – la limba rusă. Premiile de bază sunt pentru patru categorii (gimnaziu/liceu – limba română și limba rusă) și constituie: Locul I – 2 000 de lei; Locul II – 1500 de lei; Locul III – 1000 de lei. Pe lângă premiile de bază au fost oferite încă 150 de mențiuni sub formă de diplome, premii bănești sau cadouri atât pentru elevi, cât și pentru profesorii coordonatori.
Mai jos vă propunem să citiți lucrările apreciate de juriu cu Locul I, care au impresionat auditoriul până la lacrimi:
Locul I, categoria gimnaziu
E primăvară… Îți revăd chipul mai întîi în mugurii de un verde crud, apoi în florile albe de măr și chiar în culorile curcubeului! În aceste clipe mă gîndesc că fericirea are chip de primăvară. De ce? Fiindcă anume primăvara revăd ochii tăi în oglinda dimineții, iar mirosul de lăcrimioară îmi amintește de părul tău despletit în care mă ascundeam de multe ori.
Au înflorit lalelele, florile dumitale preferate. Au venit rîndunelele și fac cuib sub streașina casei. Uite! Au apărut trei căpșoare ciudate și așteaptă de mîncare! În albastrul cerului norii parcă se joacă de-a mijatca, cei mai mici se ascund în brațele celor mai mari. Parcă sîntem noi, mamă.
Pașii tăi aleargă spre mine prin iarba fragedă… ne ținem de mîini și ne rotim de se-învârte în jur toată natura. Ce frumoasă mai ești, dragă mea mamă!
E vară… Mă avânt în valurile mării, iar ele mă leagănă la fel cum mă legănau brațele tale. S-au copt căpșunele și zmeura și sunt atât de dulci ca glasul tău. Mă dau în scrânciobul de la copacul de nuc și-mi amintesc iar de tine. Cred că te gândești și dumneata la mine și gândurile noastre se întâlnesc ca două trenuri într-o gară, dar fiecare pleacă în drumul său. Alerg să prind un fluturaș, dar nu-l pot prinde. Mă gândesc că mi-ai putea da un sfat, căci ești înțeleaptă. Mă opresc și ascult, dar oricum nu-l aud, deși încerc să-l deslușesc din șoaptele vântului.
E toamnă… Plouă. Iar eu mă gândesc că sunt copilul nimănui. Uneori toamna mă cuprinde cu mâinile sale de gheață. E atât de trist de-mi pare că-mi plouă în suflet. Picăturile reci mă apasă. Dorul mă chinuie. Te aștept să vii.
Alteori frunzele aleargă fantastic prin ograda școlii: galbene ca ceara, roșii ca para focului, verzi și brune. Și noi alergăm și ne ascundem printre ele. Ne facem coronițe și ne imaginăm cu sora că suntem prințese. Am făcut o coroniță și pentru dumneata. Ești atât de frumoasă, mamă!
A sosit iarna… Puful de lebădă a acoperit copacii, casele și întreg pământul. Ce splendoare și ce mult alb în jur! Ninge cu fulgușori pufoși și moi. Un fulguleț mai obraznic m-a pișcat de obraz. Alerg înapoi în dormitor. Mă uit în oglindă. Obrajii mei sunt roșii și reci. Poate sărutul dumitale cald i-ar fi încălzit… Mă lipesc cu nasul de geam și mă gândesc că vei apărea pe poarta școlii. Închid ochii și mă rog în gând, din toate puterile, să apari. Deschid ochii încetișor ca nu cumva să dispari, dar chipul tău nu mai apare. Atunci eu închid ochii și mi-l închipui. De fapt îl văd mai bine cu ochii închiși. Stau așa și te aștept. Dar anii trec și nimeni nu va putea să-i întoarcă înapoi niciodată!
Am crescut mari, dragă mamă. Acum înțeleg bine cine te-a furat de la noi. Nu vrem nici hăinuțe, nici telefoane, nici dulciuri. Am vrea să vii acasă, mamă. Să vii așa într-o zi și să ne spui: Gata, nu mai plec nicăieri!
Aș fi cea mai fericită din lume! Aș fi cuminte și ascultătoare.
Până acum ți-am scris multe poezii. Am un caiet întreg! Când mi-i tare dor, le recitesc. În fiecare poezie se ascunde dorul meu și dragostea pentru dumneata. Uneori aș vrea să fiu o pasăre să mă avânt în înaltul cerului și să zbor zile întregi până voi ajunge la dumneata, doar pentru ca să te revăd și să te cuprind, să-ți spun că te iubesc nespus de mult. Alteori mă gândesc că viața este lungă și va fi și la noi totul bine.
Dar parcă banii sînt mai importanți decît clipele cînd eram împreună? Pot ei să-mi înlocuiască căldura dumitale? Pot ei să-mi aline durerea? Să-mi spulbere amarul și tristețea, să mă smulgă din ghearele singurătății?
Nu, dragă mamă, eu cred că ei nu merită lacrimile noastre, de aceea te implor, revino acasă. Te așteptăm să vii în fiecare clipă. Și toate dorurile lumii te cheamă să revii acasă, dragă mamă.
Cu drag de la fiicele dumitale Alina și Oxana.
Beleavcenco Alina, clasa a VII-a.
Orașul Bender. Școala internat pentru copii orfani.
Profesor-coordonator – Olog Lidia.
[email protected]
[email protected]
Locul I, categoria liceu
Dragă mamă, din păcate scrisoarea mea n-o să-ți vină prin poștă și n-o vei primi niciodată prin e-mail, pentru că e doar una din formele monologului, o invocație spre tine.
Știi, Mamă, stau aici de câteva luni și viața de afară mi se pare cam agitată, oamenii cam triști, iar tu, pari a fi chinuită de ceva… ceva care mă amenință, da, simt și asta…
Viața mea pare a fi microscopică comparativ cu această lume uriașă. Mi-e frică de ea, la fel cum mi-e teamă și de întuneric, vorbesc de cel total. Mamă, te aud plîngînd în fiecare zi, mai bine zis te simt. Îmi pare rău, nu am vrut să provoc nimănui durere. Te-aș îmbrățișa, mamă, cu mîinuțele mele mici, dar eu nu pot pleca de aici, nu încă… Ți-aș spune o poveste cu sfârșit fericit, dar eu încă nu pot vorbi și nici povești nu prea știu. M-aș închina în fața ta, să-mi cer iertare, pentru existența mea…
Știu Mamă, ești tînără, e prea devreme să ai copii și nici cu tata nu sunteți căsătoriți, aveți în față o viață, carirere și totul a ieșit atît de aiurea… spune-mi ce-aș putea face pentru ca să zîmbești, să fii fericită?
Vrei să-ți spun ceva, un mic secret?… copii singuri își aleg părinții, cocostîrcul ce aduce bebeluși nu există și eu te-am ales pe tine, Mamă, pentru că aveai ochi de culoarea codrilor, buze trandafiri și în plus, păreați a fi atît de fericiți cu Tata. De unde era să știu că nu mă așteaptă nimeni în această lume?
Și mai vreau să-mi cer iertare de încă un lucru, că sunt fată… Da, poate să fi fost băiat mă accepta Tata mai ușor… În acest caz aș fi putut deveni cosmonaut, businessman, sau președinte, dar așa, sunt doar o fată?… O ființă dependentă de familie, bărbați, creatură ce e nevoită întotdeauna să se supună altora, mie însă, mama, deja mi-e sete de libertate și independență, vreau să aduc ceva frumos în lumea asta. Vreau ca fetele și femeile să înțeleagă că e absurd să mori fără a-ți realiza visurile, dar pentru asta, Mamă, am nevoie de ajutorul tău.
Aș vrea să văd și eu lumina zilei, să îmbrac rochițe drăguțe și pantofiori, să desenez flori și soare, să învăț culorile și să mă joc cu jucării. Dar știi, dacă se va întâmpla că eu voi avea numai două rochițe de tot, una pentru grădiniță și alta pentru casă, iar pantofiorii va trebui să-i cumpărăm mai mari, pentru ca să-i pot purta mai mult timp, jucării vor fi puține, iar florile desenate vor fi toate de aceeași culoare, eu nu te voi învinui, Mamă. O viață umană e mai scumpă decît toate…
Dar stai… cine e domnul acesta și ce-ți dă el să semnezi? Ce înseamnă întrerupere de sarcină? Ce vrei să faci, Mamă? Chiar n-am meritat eu viața prin faptul că sunt parte din tine? Sunt neajutorată aici, oricine poate să mă rănească, iar de protejat… cine ar vrea să mă protejeze când nici măcar tu nu crezi că ți-aș putea aduce fericire?
Știi, chiar dacă am doar cîteva luni împreună, inima mea oricum seamănă cu a ta, ea simte, poate nu la fel, dar simte… Vreau la tine, Mamă, să fac primii pași, să merg la grădiniță, să vezi cît de frumos desenez, să te bucuri pentru că am învățat o nouă poizioară… Și îmi pare rău… îmi pare foarte rău… că n-a fost să fie, însă chiar și așa vreau să știi un lucru: eu oricum te iubesc, pentru că eu sunt parte din tine, iar tu ești parte din mine și te aștept… te aștept de cealată parte a veșniciei pentru a te îmbrățișa și pentru a-ți povesti, totuși, o istorioară ce ar fi putut să aibă un final fericit
Numele: Gaidei
Prenumele: Veronica
Clasa: a XII-a ”U”
Instituția de învățămînt: Liceul Teoretic Lipcani
Localitatea, raionul: s. Drepcăuți, r. Briceni
E-mail: [email protected]
Numele profesorului îndrumător: Agafii Elena
