Din 1 mai, va crește salariul minim în cadrul organizaţiilor şi instituţiilor cu autonomie financiară

salariu1
Foto:agora.md

Cabinetul de minişti a aprobat, în cadrul şedinţei de miercuri, 20 aprilie, hotărârea cu privire la modificarea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real.

Documentul prevede creşterea, începând cu 1 mai curent, a salariului minim în cadrul întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor cu autonomie financiară, indiferent de forma de organizare juridică, de la 1900 lei la 2100 lei. Modificarea parvine în urma majorării indicelui preţurilor de consum şi a ratei de creştere a productivităţii muncii la nivel naţional.

Tot în cadrul şedinţei de astăzi, Executivul a dat aviz pozitiv iniţiativei legislative ce vizează completarea Legii nr.335-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar. Astfel că, salariile unor categorii de angajaţi ai arhivelor, care au remunerare de până la 1500 de lei, vor fi majorate cu 20%.

Pentru realizarea noii reglementări, vor fi alocate resurse suplimentare în suma de 128.520 lei anual din bugetul de stat. Amendamentele la legea menţionată mai sus vor intra în vigoare după examinarea şi aprobarea de Parlament.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente