20 de școli, grădinițe și spitale din Chișinău vor beneficia de termoizolare cu bani europeni

Scoala-nr-192
Foto:tahoma-bautrupp.ro

Circa 20 de instituţii publice de menire socială din capitală, printre care şcoli, grădiniţe şi spitale, vor beneficia de termoizolare. Acest lucru urmează a fi realizat în cadrul unui proiect comun al Primăriei Chişinău cu BERD şi BEI, care va fi realizat în anul 2017, transmite IPN.

Primarul general, Dorin Chirtoacă, a declarat că în toamna acestui an urmează să semneze cu partenerii externi un acord de finanţare în valoare de 25 de milioane de euro. În prima fază a proiectului, de termoizolare vor beneficia instituţiile publice de menire socială, iar începând cu anul 2018 în proiect vor fi incluse şi blocurile locative.

Instituţiile care urmează a fi termoizolate în prima etapă a proiectului, au fost selectate după două criterii de bază – consumul de energie termică şi numărul de persoane din aceste instituţii. Edilul a specificat că la acest proiect se munceşte de doi ani de zile. În această perioadă au fost adunate date despre toate clădirile din municipiul Chişinău, iar acum urmează să fie realizat un studiu de fezabilitate şi un audit energetic al clădirilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente