Sfaturi și recomandări pentru tinerii care călătoresc vara aceasta în America

page
Foto:colaj #diez

În fiecare vară, mii de studenți din întreaga lume, inclusiv și cei din Moldova, se bucură de programul „Work and Travel”, adică lucrează şi călătoresc în Statele Unite ale Americii. Acesta oferă oportunitatea de a vizita cele mai frumoase locuri din America, de câştiguri materiale, cunoașterea unor oameni şi culturi noi, dar și de îmbunătăţire a cunoştinţelor de limba engleză.

Studenţii participanţi la programul de vară au dreptul la şedere pe teritoriul Statelor Unite timp de patru luni, dintre care o lună poate fi destinată călătoriilor. După finalizarea programului, aceștia trebuie să revină acasă şi să-şi continue studiile. Pentru că numărul studenților care-și doresc să trăiască visul american este destul de mare, iar în câteva săptămâni unii dintre ei deja vor pleca încolo, #diez vine cu unele sfaturi și recomandări. I-am întrebat pe tinerii care deja au beneficiat de  programul „Work and Travel”, care au fost cele mai mari provocări, cele mai frumoase momente, dar și care este realitate de pe continentul american.

Nadia Bivol

American Summer nu este doar un simplu program cultural, ci mai degrabă o experiență unică și deosebită ce își lasă amprenta pe întreaga viață.

Abia când am ajuns în SUA am realizat ce însemnă expresia „American Dream”, aceasta înglobând totul: oamenii americani, stilul și modul lor de viață, atitudinea pe care o au în raport cu persoanele din jur, multitudinea de posibilități, chiar și aerul, la drept vorbind este diferit.

Evident, așteptările mele de dinainte de a ajunge în America erau diferite de realitate. Primele zile au fost unele dintre cele mai dificile, întrucât fiecare lucru era nou pentru mine și trebuia să-l abordez într-un mod diferit și specific acestei regiuni. Inițial, orele extra din cadrul jobului creau impresia că ziua durează la infinit și nu mai aveam răbdare mai repede să plec acasă, însă într-un final am realizat că, de fapt, aceste zile au fost unele de neuitat, zile în care am întâlnit oameni minunați, oameni de la care aveam ce învăța și lua exemplu, chiar și cafeaua făcută de mine era pentru ei o bucurie.

Cele trei luni și jumătate petrecute în New Hampshire, orașul North Conway, m-au format în primul rând ca personalitate, învățându-mă să abordez într-un mod corect diferite situații și să fiu mai bună cu toate persoanele din jurul meu. Locurile în care am fost, petrecerile nenumărate la care am participat și oamenii pe care i-am întâlnit vor rămâne întotdeauna o amintire frumoasă, făcând parte din cele mai minunate momente din viață. Și, nu în ultimul rând, America mi-a dat ocazia să cunosc oameni din diferite colțuri ale lumii, care într-un final să devină prieteni buni, cu care împărtășesc viața mea de zi cu zi. Nu în zadar se spune că: America leagă cele mai bune relații.

În fond, vreau să îndemn studenții ce vor merge în State, să nu ezite și să nu stea pe gânduri nicio secundă în luarea unei decizii. Este o experiență minunată pe care aș vrea să o repet cât de curând, cu prima ocazie pe care o voi avea.

Tudor Arnăut

12646953_1110448755645515_8791095033571980216_n

După primul an de facultate, mi-am petrecut vara în orașul Fairbanks, Alaska. Pentru că aveam două joburi full-time, nu prea aveam timp liber. La 5.40 era trezirea, până la 11.00 lucram, iar seara serveam o bere, două cu prietenii înainte de culcare. Cred că cea mai mare oportunitate a acestei călătorii este de a studia limba engleză și cultura americană. Totodată, partea bună este experiența și formarea personalității.

Cele mai grele momente au fost și cele mai interesante, și anume cele de a lucra câte 17 ore pe zi și de a învăța să prepar pizza. Însăși „aventura” americană a decurs așa cum m-am așteptat, am fost uimit de frumusețea nopților albe și a aurorei boreale. Partea bună este experiența și formarea personalității, este ceva unic. Pe tinerii care pleacă în această vară în America îi sfătui să nu fie fricoși, să zică tot ce cred și să lupte pentru orice scop. Eu voi călători și anul acesta, pentru că, fiind student, este o experiență unică care trebuie repetată de atâtea ori, de câte ai ocazia.

Alina Plîngău

Am fost în America după primul an de facultate, în Mackinaw City, Michigan. În prima parte a zilei, mai exact de la 8.00 până la 14.30 lucram în calitate de casier, iar de la 16.00 până la 22.00, ca bucătar. Perioada petrecută acolo mi-a oferit oportunitatea de a interacţiona cu persoane de alte etnii şi naţionalităţi, făcându-mi noi prieteni și cunoscând cultura altor țări. Totodată, mi-am perfecţionat vorbirea în limba engleză. Am vizitat locuri turistice pe care doar în filme le-am văzut, precum: SkyDeck – cea mai înaltă clădire din Chicago (103 etaje), Cloud Gate – fasola gigantică din oţel, Mackinack Bridge, care se numără printre cele mai lungi poduri din lume etc.

Am rămas uşor dezamăgită de falsitatea americanilor, care zâmbeau drăguţ tuturor trecătorilor de pe stradă, cât şi de nivelul lor de inteligenţă. Nu aprob expresia „American Dream”, poate nu e pentru noi, studenţii care pleacă în state cu programul „Work and Travel”. Există riscul de a nu-ţi fi deschise toate uşile, există riscul ignoranţei şi a discriminării.

Partea bună pentru studenţii care decid să se aventureze în această călătorie este diversitatea în gânduri şi idei cu care te întorci acasă, cum ar fi, o nouă viziune despre gradul de performare personal la nivelul unităţii.

Distanţa de peste ocean, dorul de casă, de cei dragi şi mai ales deliciile mamei sunt cele care te cheamă acasă. Stările astea interioare sunt extrem de puternici şi simţite în America.

Sfaturi pentru tinerii care vor călători vara aceasta în America: eu am înțeles identitatea americanilor, pentru că am încercat să pătrund în manifestările lor mai libere. Acelaşi lucru le sugerez şi celor care vor să trăiască experienţa americană, să pătrundă şi să se conformeze cu viaţa de acolo. Fiţi voi totalmente şi bucuraţi-vă de schimbări. Personal, nu cred că aş mai merge în America cu acest program pentru studenţi, însă cu siguranţă voi mai merge încolo prin alte mijloace.

Sergiu Hasan

1239493_623101164389119_1587250964_nCând am vizitat prima dată SUA am fost în orașul New Port, statul Rhoad Island. Am plecat fiind student și am ales să am poziția ajutor de chelner într-un restaurant de lux. Programul meu era unul foarte încărcat, deoarece, pe lângă jobul de bază, am mai găsit încă unul, deci eram ocupat de dimineață până seara. A fost greu, dar plăcut, pentru că eram în continuă comunicare cu persoane noi, persoane cu care puteam discuta engleza și simțeam pe zi ce trece cum evoluez la capitolul dat.

Partea bună a aventurii mele americane este că am încercat la maxim să profit de ce îmi poate oferi această țară, am călătorit în orașe precum Boston, New York, Panama City, Providence, Jacksonville, am mers la cumpărături în cele mai mari centre comerciale din New York, am admirat cele mai luxoase și deosebite iahturi, chiar în orașul unde am stat toată vara, el fiind înconjurat de ocean din ambele părți.

Toți care au această șansă de a pleca măcar o singură dată în SUA nu trebuie să stea la dubii nici măcar o secundă, pentru că această experiență îți dezvoltă personalitatea, descoperi culturi noi, îți faci o mulțime de prieteni noi din diferite țări.

Eu abia aștept momentul când o să pot merge încă o dată în America pentru a face tot ce nu am reușit. O perioadă de patru luni nu e de ajuns să descoperi tot ce-ți poate oferi această aventură. Nu am reușit să văd California, Washingtonul, Chicago și încă alte câteva locuri nu mai puțin frumoase care mă așteaptă acolo.

Olga Golban

Am fost în orașul Galveston, statul Texas. Primul meu job era chelner, iar al doilea, menajeră. Programul în timpul unei zile începea la ora 8.00. Orice zi de lucru era ca o provocare; oameni noi, cerințe și atitudini noi. La job mă deplasam cu bicicleta. Trăiam la 50 de metri de ocean, iar dimineața mereu mă alintam cu plimbări pe plajă.

Oportunitățile studenților în SUA sunt foarte mari. Programul American Summer oferă acestora șansa de a vizita orașe noi, de a trăi viața americană și de a avea un mare schimb de cultură. Emoțiile, momentele pe care le trăim, deprinderile pe care le formăm în SUA sunt irepetabile, este ceva unic și merită toate eforturile și cheltuielile noastre.

Unul din cele mai grele momente pentru mine a fost despărțirea de familie și faptul că ei se aflau la o distanță de mii de kilometri. Restul lucrurilor care țin de limbă, gazdă, adaptare erau nimicuri. Cele mai interesante au fost, evident, distracțiile și petrecerile cu americanii, timpul petrecut la plajă, la shopping, vizitele în diferite orășele din regiune.

Imaginea creată până a ajunge în America și realitatea de acolo au fost la fel, diferă doar emoțiile pe care le trăiești. După ce am obținut viza, eram copleșită de niște emoții deosebite, emoții de mândrie că voi călca pe pământul american, că mi s-a oferit marea oportunitate de a vizita SUA și de a avea o vacanță de vara minunată acolo. Experiență si abilități, locuri noi și interesante, momente inestimabile, oameni deosebiți prin comportament și prin gândire, au fost unele din așteptările pe care le aveam și pe care le-am obținut. Pot spune ferm că acest program de schimb cultural m-a ajutat să devin mai independentă atât din punct de vedere material, cât și spiritual, mai curajoasă, mai punctuală și să-mi programez timpul și ziua într-un mod mai eficient.

Cred că cea mai bună parte a acestei aventuri este, desigur, experiența și abilitățile pe care ți le formezi, dar și posibilitatea de a vedea în real locurile pe care le vedeai la televizor sau în filme, dar pe lângă aceasta, pot să menționez și prietenii pe care ți-i faci și momentele trăite alături de ei.

Sfatul meu pentru tinerii care urmează să plece în această vară în America cred că ar fi acela de a profita de această vacanță din plin, de a lua de la ea tot ce-i mai bun, iar greutățile de a le trata ca pe o provocare.

Personal, îmi mai doresc o călătorie în America, pentru că am rămas profund impresionată de cultura americană, de oamenii de acolo, de bunătatea și energia pe care o emană, SUA fiind pline de locuri frumoase, de oameni deosebiți, pe care abia aștept să le explorez. Cred că e insuficient patru luni pentru a vizita toată America în lung și-n lat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente