Concursul locurilor cu finanțare bugetară se va desfășura începând din 2014, în baza unui regulament special, elaborat de Ministerul Educației. Locurile cu finanțare bugetară vor fi scoase la concurs în fiecare an, după sesiunea de vară.
Potrivit viceministrei Educației, Loretta Handrabura, regulamentul reglementează modul şi condițiile de organizare a concursului în universitățile de stat, cu excepția unei instituții de învățământ superior care se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. ”Toate universitățile sînt obligate să organizeze în fiecare an un concurs pentru locurile cu finanțare bugetară, începînd cu vara anului 2014”, a menționat viceministra.
Regulamentul vizează studenții admiși la studii la ciclul I – studii superioare de licență, studii superioare integrate şi în învățământul medical şi farmaceutic în sesiunea de admitere 2013 și următoarele sesiuni.
Documentul stabilește că bursele de stat vor fi acordate studenților care vor avea cele mai bune rezultate la sesiuni.
Pentru asigurarea echității sociale, regulamentul dat prevede și reglementări specifice pentru studenții orfani, studenții rămaşi fără îngrijirea părinților şi persoanele cu dezabilitate severă și accentuată, care îşi păstrează statutul de studenți bugetari pe întreaga perioadă a studiilor.
Menționăm că, la faza de proiect, Regulamentul a fost consultat cu reprezentanții instituțiilor de învățământ superior şi a fost avizat de către Consiliul rectorilor. Suplimentar, proiectul a fost avizat de către ministerele de resort, Sindicatul de ramură și Centrul Național Anticorupție. Regulamentul a fost consultat și cu reprezentanții structurilor de autoguvernață studențească din cadrul instituțiilor de învățământ superior.