Liderul Partidului Liberal Democrat a intrat în sediul CNA pentru audieri. Reamintim că azi dimineață, în cadrul ședinței Parlamentului, procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a cerut deputaților ridicarea imunității lui Vlad Filat, pentru ca acesta să fie tras la răspundere în cazul fraudelor bancare care au avut loc la BEM. 79 de deputați au votat pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Filat.
Potrivit procurorului General, Corneliu Gurin, în perioada anilor 2010-2013, Vladimir Filat, exercitând funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, fiind astfel persoană cu funcție de demnitate publică, a estorcat și primit de la directorul Dufremol, Ilan Shor, mijloace financiare bunuri ce nu i se cuvin, în sumă totală de peste 60 de milioane de dolari SUA. Pentru a facilita încetarea contractelor controalelor inițiate la Dufremol de către organele se stat abilitate cu funcții de Control, pentru a organiza numirea lui Ilan Shor în calitate de consul onorific al RM în Federația Rusă, pentru a asigura adoptarea de către Guvernul RM a unei hotărâri prin care să se permită comercializarea produselor petroliere în regim de duty free.
De asemenea, potrivit materialelor cauzelor panale, în perioada anilor 2013-2014, Vladimir Filat a susținut că are influență asupra persoanelor publice în cadrul Guvernului și altor insituții publice, a pretins și a primit de la Ilan Shor, personal și prin alte persoane, bani, servicii și alte bunuri sau avantaje în sumă totală de peste 190 de milioane de dolari SUA.
Respectivele bunuri și foloase au fost pretinse și primite de către Filat pentru a determina persoanele publice să îndeplinească acțiuni în executarea funcțiilor deținute și anume: să adopte acte normative și decizii necesare asigurării emisiei suplimentare de acțiuni în BEM fără participarea statului, ceea ce a determinat diminuarea pachetului de acțiuni al statului din capitalul social al BEM până la 33% + o acțiune și preluarea controlului consiliului de administrare al BEM de către Ilan Șor.
De asemenea, în sesizarea remisă de către Procuratură către Parlament se menționează că în rezultatul perchiziției efectuate în cadrul urmării penale în cauza penală pornită pentru faptul spălării banilor comise de către persoanele care gestionau activitatea companiei Caravita, au fost depistate probe materiale care demonstrează afilierea acestor persoane cu deputatul Vladimir Filat.