Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 61 de ani, a câştigat un al cincilea mandat de preşedinte al Belarusului, în urma alegerilor de duminică, potrivit exit-poll-urilor.
Sondajele efectuate la ieşirea de la urne au arătat că Lukaşenko va fi reales cu 80-84% din voturi, în timp ce rata de participare la vot era de 81% cu două ore înainte de închiderea secţiilor de vot, potrivit Comisiei Electorale Centrale, informează Mediafax.
Realegerea lui Lukaşenko, în urmă cu cinci ani, a dus la proteste ample şi la arestarea liderilor opoziţiei, dar sprijinul pentru regimul său de 20 de ani a crescut de când acesta pozează în garant al stabilităţii în faţa crizei economice şi a conflictului separatist prorus din Ucraina.
El a fost criticat mult timp de Occident pentru situaţia drepturilor omului şi reprimarea disidenţei politice, fiind denumit cândva de Washington „ultimul dictator al Europei”. Occidentul a impus sancţiuni economice asupra unor oficiali belaruşi şi companii belaruse.